M-am săturat de Constanța altfel. Vreau una normală!

Imaginea de sus este de azi, 19 mai, de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Două doamne de vârsta a treia pășeau încet, cu ochii în jos, ținându-se de mână. „Ce rușine. Vine vara, vin turiștii.”, spune una.

În fotografia de jos, în stânga, vedeți cum un tată își ia în brațe copilul pentru a-l ajuta să treacă.

Lume dezamăgită și, parcă, împăcată cu gândul că parcă un blestem s-a abătut deasupra orașului. Nu de ieri, de azi, ci de 20 de ani. Acum parcă este mai rău, pentru că mulți dintre noi am sperat că va fi mai bine.

Așa este în tot orașul, nu numai pe Ștefan cel Mare (parcă mai potrivit este, acum, numele Ivan cel Groaznic).

Cu Spitalul de Boli Infecțioase închis, cu străzi distruse, cu toalete turcești în școli, cu promisiuni de campanie care s-au dovedit a fi minciuni gogonate, primăria se pregătește de sărbătoare, de ziua orașului. Pe bani publici care se duc spre niște oameni care au dat multe țepe în trecut.

Trăim în orașul în care primăria a închiriat luminițe de Crăciun de un milion de euro, la câteva săptămâni după ce mai multe doamne au ars de vii în spitalul pe care îl avea în subordine, la un an după ce primarul considera obscen să cheltui o asemenea sumă.

Constanța are foarte mulți oameni talentați, buni, frumoși, muncitori. Oameni care merită mai mult. Nu o Constanța Altfel, cum au promis Felicia Ovanesian și Vergil Chițac, locuitor al orașului Eforie, ci una normală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “M-am săturat de Constanța altfel. Vreau una normală!

  1. Chiar procurorii orasului nu s-au saturat de jaful de sub ochii lor ?Ei chiar nu circula prin zona peninsulara ,pe str.Stefan cel Mare ,Lapusneanu, Cuza Voda etc…?? Locuiesc si ei la Eforie ?

    1. Buna intrebare..cu ce naiba se mai ocupa și procurorii DNA? Toate tâmpeniile neînsemnate bag de seama..

  2. De ce nu iese nimeni în strada pentru a-și apăra orașul?!?
    Nu mai e comunism! E democrație! Ieșiți în stradă si apărați-vă orașul de nemernicii care îl administrează! Primarul este angajatul cetățenilor și ar trebui demis dacă nu apară drepturile acestora, la fel ca un angajat care nu face ce a promis la interviu!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dr. Cora Maxim-Mitroi: „Domnule Chițac, veți rămâne în istoria orașului ca primarul incapabil să deschidă spitalul de boli infecțioase”

joi mai 19 , 2022
Doctorița Cora Maxim-Mitroi, de la Spitalul de Boli Infecțioase, unde s-a tratat primarul Chițac împreună cu familia și apropiații, când a fost bolnav de Covid, i-a transmis acestuia un nou mesaj referitor la soarta unității sanitare. Azi, în ziua când pe surse a apărut informația că edilul este suspect într-un […]

V-ar putea interesa și: