La nivelul municipiului Constanţa se va derula mâine, 06.06.2018, între orele 10:00 şi 11:00, un exercițiu de alarmare a populației în scopul verificării sistemului de avertizare/alarmare publică către populație.
Vă spunem care semnificația semnalelor de alarmare ce sunt transmise în prima zi de miercuri a fiecărei luni, conform ordinului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Semnalul „ALARMĂ AERIANĂ“ este compus din 15 sunete, a câte 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
În cazul în care alarma nu reprezintă un exercițiu, ci o situație reală, semnalul anunțat mai sus va fi precedat de „PREALARMĂ AERIANĂ“ compusă din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE“ este compus din 5 sunete, a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
De asemenea, în situații reale la finalul alarmării se transmite semnalul acustic „ÎNCETAREA ALARMEI“, compus dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata a 2 minute.
„Acesta este doar un exercițiu și rugăm pe constănțenii să nu intre în panică la auzul sirenelor.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.