Mama vicepremierului Sevil Shhaideh, angajată la un teatru din municipiul Constanţa, a suferit un accident de muncă, fiind necesară transportarea ei la spital, informează miercuri Mediafax.
Accidentul este cercetat de o comisie a instituţiei.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, incidentul a avut loc luni şi s-a soldat cu ”pierderea temporară a capacitaţii de muncă” a femeii.
În vârstă de 80 de ani, Muezel Geambec, mama vicepremierului Sevil Shhaideh, este angajată casier-organizator la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare” din Constanţa.
Luni, în timpul unor manevre de încărcare a decorului într-o remorcă, femeia s-a accidentat.
”Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportata la Spitalul Judeţean Constanţa pentru acordarea îngrijirilor medicale”, au anunţat reprezentanţii ITM Constanţa.
Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare”.
”După finalizarea cercetării, dosarul întocmit va fi înaintat pentru verificare şi avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, care va analiza dosarul, îl va aviza sau, în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuata corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare şi/sau completarea dosarului, după caz”, se precizează într-un comunicat al ITM Constanţa.