Prețurile cresc pe zi ce trece, salariile nu mai țin pasul. Se vede acest lucru și din datele Direcției Județene de Statistică (DJS) din Constanța, care arată clar că mâncarea, de pildă, este mai scumpă cu peste 16% față de începutul anului, în timp ce salariile au crescut mult mai puțin.
„Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna septembrie 2022 de 5481 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 3377 lei, cu 6,0%, respectiv cu 6,6% peste nivelul înregistrat în luna septembrie 2021.”, arată DJS.
Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mic cu 8,0% în luna septembrie 2022 faţă de septembrie 2021.
Inflația a fost mult mai mare.
„În luna septembrie 2022 preţurile de consum (la nivel naţional) sunt cu 13,06% mai mari decât în decembrie 2021. Preţurile de consum au crescut cu 16,04% la mărfurile alimentare, cu 13,23% la mărfurile nealimentare și cu 6,89% la servicii. Rata lunară a inflaţiei a fost de 1,4% în primele nouă luni din 2022, față de 0,6% în aceeași perioadă din 2021.”, spun specialiștii.
Dacă tragem linie, reiese că avem un nivel de trai mult mai scăzut față de începutul anului.
Numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii septembrie 2022, era de 196.200 persoane, cu 313 persoane mai mare decât cel din luna august 2022 și cu 5423 persoane mai mare decât cel din luna septembrie 2021.
Recomandare: Cât câștigă primarul din Techirghiol și ce soluție are pentru ca salariile angajaților să crească