Maramureș: doi tineri polițiști au murit într-un accident rutier

Accidentul în urma căruia polițiștii și-au pierdut viața. Sursă: Baia Mare TV

Doi poliţiști au murit într-un accident rutier şi o agentă de poliţie a fost spitalizată cu răni grave, a informat, vineri seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Conform sursei citate de Agerpres, la ora 20,39, Poliţia a fost sesizată cu privire la producerea unui accident cu victime în oraşul Târgu Lăpuş.

Primele verificări au relevat faptul că şoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

„Din păcate, în urma impactului, un pasager de 25 de ani, agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, aflat în momentul accidentului în timpul liber, a decedat în drum spre spital. O tânără de 25 ani, agent de poliţie, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.”, a precizat Florina Meteş.

„Suntem profund îndurerați că în această seară, colegii noștri, TELCEAN RAREȘ RĂZVAN și VLĂȘAN NEGOIȚĂ BOGDAN, ambii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș, și-au pierdut viața într-un tragic accident.

Au plecat în neființă mult prea devreme, lăsând în urmă o profundă durere.

Gândurile și rugăciunile noastre sunt îndreptate înspre familiile îndurerate, care trec prin această tragedie.

Fie ca bunul Dumnezeu să le odihnească sufletele în pace!

Vor rămâne în inimile și amintirile noastre pentru totdeauna.”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.

A fost constituită o echipă complexă, care se află la faţa locului şi desfăşoară verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum a ajuns Eugenia constănțeană la Jocurile Olimpice din Paris

sâm aug. 3 , 2024
Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, Ambasada României în Franța și Auchan România prezintă produse și mărci emblematice românești în cadrul magazinului Auchan La Defense Paris. Într-un demers comun, pregătit de-a lungul mai multor luni, unele dintre cele mai reprezentative mărci românești sunt expuse și oferite francezilor și tuturor […]

V-ar putea interesa și: