Mărfuri contrafăcute în Costinești

La data de 21 iulie a.c., polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Constanța, împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și descoperirii faptelor antisociale, în ceea ce privește domeniul proprietății intelectuale și contrafacerii, pe raza stațiunii Costinești.

Scopul acestor acțiuni este depistarea persoanelor fizice și a agenților economici care comercializează fără drept produse care poartă însemnelor unor mărci protejate, creându-se în acest mod prejudicii titularilor drepturilor de autor. 

În acest context, polițiști de investigare a criminalității economice au întocmit 11 dosare de cercetare penală, cu privire la săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. (b) din legea nr. 84/1998, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Astfel, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, produse textile, jucării, poșete și suveniruri, care poartă însemnele unor mărci protejate, în valoare totală de peste 23.000 de lei.

Totodată, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 130.000 lei, dintre care: 4 sancțiuni la H.G. nr. 699/2012, 16 la O.G. nr. 21/1992 și o sancțiune la Regulamentul U.E. nr.1007/2011 privind denumirile fibrelor textile și etichetarea corespunzătoare și marcarea compoziției fibroase a produselor textile.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cu arma în portbagaj

mie iul. 22 , 2020
La data de 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au autosesizat ca urmare a unui denunț privitor la faptul că o persoană, de 32 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, s-ar afla în municipiul Constanța, având asupra sa o armă neletală, […]
politist mascat

V-ar putea interesa și: