În mai puțin de 8 zile, președintele Consiliului Județean a lăsat, de două ori, primăriile din județul nostru fără fonduri. Fără a avea o bază legală, Președintele Consiliului Județean Constanța a încercat să blocheze, cu orice preț, într-un mod abuziv, amendamentele consilierilor PNL, se arată într-un comunicat de presă al PNL.
Această atitudine de jupân va însemna un blocaj instituțional pentru multe din primăriile din județ care, prin eforturi, au depășit problemele create de criza sanitară. Consilierii PNL sunt de părere că acest comportament al președintelui CJ, de a bloca amendamentele PNL și de a întrerupe ședința, reprezintă un act de sfidare la adresa legii, a ordinii și mai ales a cetățenilor din județul Constanței.
„Am asistat astăzi la o premieră macabră, prin care președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu, a încălcat legea, cu bună știință, astfel încât, în termeni juridici, această atitudine de <<boss>> înseamnă abuz în serviciu. Am putut constata cu toții că PSD-iștilor nu le place legea, așa cum nu le plac nici corectitudinea și abordarea transparentă în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru primăriile din județ. Îi reamintim domnului Horia Țuțuianu că amendamentele se pot face în timpul ședinței, conform articolului 138, aliniatul 12 din Codul Administrativ. Demersul nostru este acela ca fiecare primărie din județul Constanța să primească bani, în mod echitabil, fără a se ține cont de culoarea politică și, în același timp, de a avea un raport transparent privind alocarea de fonduri, astfel încât fiecare comunitate din județul Constanța să aibă șansa la dezvoltare și la finanțarea proiectelor în derulare.” a subliniat consilierul județean al PNL, Marian Crușoveanu.
Este cunoscut faptul că de ani de zile, PSD alocă fonduri pentru primarii lor, într-un mod discreționar, pe alocuri abuziv.
„Ședința de astăzi a fost întreruptă într-un mod incorect, de frica majorității formate în Consiliul Județean, care a refuzat să accepte jocul electoral înscenat de Horia Țuțuianu. Este pentru prima dată, în acești 4 ani, când președintele Consiliului Județean se sperie că proiectele dictate de el nu vor trece, de aceea a întrerupt brusc ședința. Vom apăra interesele comunităților din județul Constanța și dreptul constănțenilor, de a trăi în localități racordate la realitatea anului 2020. Vom taxa acest comportament cu toate pârghiile legale pe care le avem la îndemână, astfel încât să venim în sprijinul primarilor din județul Constanța. Este timpul să îi trimitem pe acești jupâni acolo unde le este locul, în lada cu lucruri nefolositoare. ”, a conchis Marian Iordache, liderul consilierilor județeni PNL.