De aproape un an, subiectul Alternativa Techirghiol este în centrul atenției, pentru noi, locuitorii județului Constanța, dar și pentru turiștii care, în fiecare an, vizitează litoralul românesc.
„Drumul expres, care are un rol esențial în descongestionarea traficului pe timpul verii, este unul din proiectele pe care am încercat să-l aduc în atenția autorităților centrale.”, spune Marian Crușoveanu, deputat PNL, unul dintre promotorii proiectului.
„Dacă anul trecut știam că proiectul va fi finanțat prin PNRR, la scurt timp am aflat că acesta a fost scos de pe lista de priorități a ministrului transporturilor USR de atunci, fără să cunoaștem motivele. I-am adresat interpelări la care a refuzat să răspundă, încălcând legea, astfel încât am fost nevoit să îi adresez, actualului ministru, interpelarea prin care am cerut informații de interes public privind sursele de finanțare a drumului expres spre sudul litoralului, Alternativa Techirghiol.”, a spus acesta.
Conform răspunsului oficial pe care l-a primit din partea Ministerului Transporturilor, rezultă următoarele:
În iulie 2019, a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate a proiectului tehnic și a documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire, iar ordinul de începere a fost emis în februarie 2020;
Contractul avea o durată de 24 de luni, cu termenul de finalizare în luna februarie 2022;
Acest obiectiv a fost cuprins în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020;
La nivelul ministerului, se preconizează că, începând cu a doua jumătate a anului 2022, vor fi inițiate demersurile pentru începerea procedurii de achiziție a contractului pentru execuția lucrărilor. De asemenea, conform estimărilor făcute, lucrările efective la drumul expres vor începe în anul 2023, trimestrul al doilea.
„După aproape un an, noi, constănțenii și cei care ne vizitează județul, reușim să aflăm, printr-un răspuns oficial, situația concretă, clară și predictibilă pentru proiectul Alternativa Techirghiol.”, a conchis Marian Crușoveanu.
bun ar fi si un drum cumpana – intrarea in constanta si prin bratianu S-ar usura intrarea de pe sos mangaliei Vara e dezastru