Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că taxa pentru trecerea podului peste Dunăre, la Fetești, va fi suspendată până prin august. În replică, CNAIR, instituție subordonată ministerului, a transmis astăzi oficial că taxa este în vigoare.
O alba-neagră pe nervii și pe banii constănțenilor.
Deputatul PNL Marian Crușoveanu, membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, a transmis un mesaj public reprezentanților ministerului.
„Am văzut poziționările publice ale ministrului Transporturilor, precum și cele ale reprezentantului de la CNAIR, privind suspendarea taxei de la Fetești până la finalizarea lucrărilor la podul de peste brațul Borcea. Pe acest subiect, rămân consecvent cu toate demersurile pe care le-am făcut până acum alături de colegii din PNL Constanța. Suspendarea temporară nu este o soluție; taxa de pod trebuie anulată complet! Este discriminatorie față de capitalul românesc, față de antreprenori, față de toți dobrogenii, dar și față de turiștii care vin în Tulcea ș Constanța. Această taxă de pod trebuie eliminată, iar acea barieră de la Fetești desființată, pentru că separă, simbolic, Dobrogea de România.”, a declarat Marian Crușoveanu.