Marian Crușoveanu, PNL: „România a obținut garanții suplimentare din partea NATO”

La Summitul NATO de la Madrid a fost adoptat noul Concept Strategic care are în vedere contracararea amenințărilor generate de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Documentul programatic reafirmă scopul cheie pe care îl are Alianța, acela al apărării colective, cooperarea și securitatea, precum și prevenirea crizelor, managementul acestora, dar și protejarea valorilor democratice. Prin acest document, Alianța condamnă agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, invazia, atrocitățile care amenință mediul de securitate și de pace pe plan european.

De asemenea, creșterea efectivelor de apărare ale Alianței pe Flancul Estic este o confirmare în plus de securitate, o umbrelă pentru toate statele și mai ales pentru țara noastră care se află în imediata vecinătate a războiului.

„La acest summit, prin vocea președintelui României, #KlausIohannis, țara noastră obține garanții suplimentare, prin creșterea numărului de trupe militare aliate, dar și prin declararea Mării Negre drept zonă de interes strategic pentru NATO.”, a transmis deputatul PNL Marian Crușoveanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

CFR scumpește biletele începând din 1 iulie

joi iun. 30 , 2022
CFR Călători a anunţat, joi, că scumpeşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie. O călătorie pe ruta Bucureşti – Constanţa, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov va costa 54 de lei, de la 44,7 […]

V-ar putea interesa și: