Mariana Gâju, primarul din Cumpăna, i-a împins pe oameni pe marginea prăpastiei. La propriu!

Prefectul Silviu Coșa a solicitat responsabililor din Cumpăna să reloce toate familiile aflate în pericol imediat. Primăria care a dat autorizație de construire este condusă de Mariana Gâju

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, spune că problema malului de la Cumpăna este „o exemplificare perfectă a modului în care acțiunea în afara cadrului legal poate afecta grav oamenii.”

Edificarea a zeci de case în zona de siguranță a Canalului Dunăre – Marea Neagră, fără avizul administratorului Canalului, a adus familiile respective în situația în care trebuie să-și reconfigureze traiul.

„Cetățenii localității își doreau doar să își poată construi propriul cămin, în care să ducă o viață decentă alături de cei dragi. Goana după voturi a aleșilor locali i-a împins, însă, pe marginea prăpastiei. La propriu.”, precizează prefectul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Acum, alte instituții ale statului trebuie să intervină pentru a repara lipsa de responsabilitate anterioară. Tinde să devină o caracteristică a mandatului meu, cea de eliminare a efectelor nepăsării: țevi de încălzire preluate de administrația anterioară de ani buni, fără a fi reparate, spitale cu management anterior pandemiei, blazat de rutină, dar care te pun acum în situația de a alege între evacuarea pacienților și asumarea unor riscuri de incendiu, funcționari publici și aleși locali obișnuiți să respecte regula „datului cu pumnul în masă”, iar invocarea codului administrativ îi face să leșine teatral în fața Prefecturii, case care o iau la vale pentru că oamenilor li s-au cumpărat speranțele cu bucăți de teren într-o zonă de risc, care se putea prăbuși oricând.”, a mai spus Silviu Coșa.

Astăzi, împreună cu 37 de conducători de instituții din județul Constanța, a solicitat responsabililor din Cumpăna să delimiteze perimetrul de siguranță, conform expertizei finale și, ulterior, să reloce toate familiile aflate în pericol imediat. Familii cărora tot ei le-au prăbușit speranțele.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Mariana Gâju, primarul din Cumpăna, i-a împins pe oameni pe marginea prăpastiei. La propriu!

  1. urmasa anei pauker numai ca aia era desteapta Nu este suficient sa pozezi in comunist stalinist sau psd-ist mai trebuie si pregatire

  2. Atunci când li s a dat fasia de teren, sau când au construit sau cumpărat casa în acea zona nu s au gândit sau nu au întrebat și de stabilitatea terenului?
    Când vezi râpă la un km distanta nu îți pui niște întrebări?
    Mai ales ca este pământ, nu piatra sa aibe stabilitate.
    Cartierul făcut pe malul marii, la Constanța, al consilierilor, parca, nu este în aceeasi situație ?
    Mai devreme sau mai târziu or sa apară probleme și acolo.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A murit un fost șef din Poliția Constanța

joi oct. 14 , 2021
Astăzi a plecat dintre noi col. r. Șurcă Ion, fost ofițer de poliție și profesionist desăvârșit. Anunțul a fost făcut de Constantin Dancu, fost comandant al IPJ Constanța. Încadrat în anul 1965, după 21 ani de activitate în cadrul Poliției Circulație Tulcea, în anul 1986 a fost numit șef al […]
lumanare

V-ar putea interesa și: