Marius Horia Țuțuianu: „Domnule Iohannis, dați-vă jos haina de agent electoral al PNL!”

Horia Țuțuianu, într-unul din controalele la Spitalul Județean Constanța, când ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța

Pentru că Sănătatea a fost prioritatea mandatului său de președinte al Consiliului Județean Constanța, în postură de  candidat PSD pentru Camera Deputaților, Marius Horia Țuțuianu a făcut o radiografie a acestui domeniu, de la momentul declanșării pandemiei.

În opinia lui Țuțuianu, starea de colaps în care a ajuns Sănătatea în România este cauzată de incompetența de care dat dovadă guvernul PNL, necontenit de nouă luni încoace.

– Pandemia a relevant o situație care ne afectează pe toți: România se confruntă cu o gravă criză în Sănătate. O putem depăși?

– Criza din sănătate poate fi depășită doar acționând pe trei mari direcții: investiții în modernizarea și dotarea unităților spitalelor; regândirea întregului sistem astfel încât oricine să poată avea acces permanent, rapid și fără a fi împovărat financiar, la servicii medicale; reorganizarea și reprofesionalizarea instituțiilor cheie din Sănătate.

Cele mai importante sunt investițiile. Fără dotări, fără aparatură medicală performantă, medicii sunt de cele mai multe ori neputincioși. Așa că timp de mai bine de 4 ani, ca președinte al Consiliului Județean, am alocat peste 86 de milioane de lei celor două unități medicale din subordinea CJ.  Peste 34 de milioane de lei au mers către Spitalul Clinic Județean de Urgență iar alte 19,5 milioane către Spitalul de Pneumoftiziologie.  În plus, am alocat 25 milioane de lei Secției de Neonatologie a SCJU, 6,5 milioane lei  Centrului de Primiri Urgențe de la Năvodari,  peste 1 milion de lei  Policlinicii 2. În ultimul an de mandat am depus spre finanțare două proiecte de peste 36 milioane lei și aproximativ 7 milioane lei pentru dotarea Spitalului Județean, respectiv a Spitalului de Pneumoftiziologie, cu toate echipamentele și materialele necesare, în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Așa am înțeles să sprijin sistemul sanitar constănțean, iar în postură de  parlamentar voi continua să o fac prin intermediul  pârghiilor legale  pe care le am la îndemână. 

– La acest moment, Sănătatea este în colaps,  tragedia de la Piatra Neamț fiind, din nefericire, un exemplu elocvent în acest sens. Cine trebuie să și-o asume, este îndeajuns demisia managerului spitalului de acolo?

– În nici un caz, pentru că la Spitalul Piatra Neamț nu a greșit doar managerul unității medicale. Premierul Orban ar trebui să își asume această tragedie. Trebuie să își asume răspunderea pentru proasta gestionare a acestei pandemii, pentru incompetența de care dat dovadă guvernul PNL necontenit de nouă luni încoace. Să își asume, nu să paseze responsabilitatea pe autoritățile locale, pe vechea moștenire sau, mai grav, pe români!? Să își asume că a luat decizii aberante, obligând spitalele să primească toți pacienții, indiferent de numărul de paturi de care dispun. A pus administratorii spitalelor să găsească soluții urgente pentru a face față numărului de pacienți din ce în ce mai mare. A creat HAOS, iar totul se răsfrânge asupra românilor.

– Este o constatare a unei stări grave – dar  există vreo soluție?

– Da, există. Astăzi avem nevoie, mai mult ca oricând, de un PACT PENTRU SĂNĂTATE. Sunt prea multe probleme. Iar cel care poate să le rezolve este Klaus Iohannis. Cel care ar trebui să se poarte ca un adevărat președinte. Ar trebui ca, măcar în al doisprezecelea ceas, să își dea  jos haina de agent electoral al PNL. Să își exercite prerogativele de mediator și fie reprezentantul tuturor românilor, pentru binele românilor! Concret, ar trebui să accepte  PACTUL pentru SĂNĂTATE. Un plan cu priorități, cu finanțare, singura soluție concretă pentru un sistem sanitar funcțional. Și nu o spunem noi, PSD, o spun medicii, Colegiul Medicilor și Federația SANITAS. Un PACT care să garanteze românilor că indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor vor fi prioritate absolută.

– Ce presupune acest Pact pentru Sănătate?

– Câteva chestiuni elementare și ușor realizabile. În fapt, avem nevoie acum de 5 măsurile esențiale. Doar atât cerem în acest pact: depolitizarea sistemului de sănătate; colaborarea loială între autoritățile centrale și cele locale, indiferent de culoarea politică a decidenților; profesionalizarea managementului spitalelor și a direcțiilor de sănătate public; debirocratizarea la toate nivelurile sistemului; finanțarea adecvată a sistemului de sănătate. Dacă într-adevăr se dorește cu adevărat ca niciun român să nu mai fie lăsat fără asistență medicală, niciun român să nu mai fie victimă a sistemului de sănătate și niciun medic, nicio asistentă medicală să nu mai fie învinovățită pentru situația dezastruoasă a spitalelor, acest pact trebuie acceptat de toate forțele politice, precum și de președintele Iohannis.

– 2021 va fi un an marcat în continuare de criza COVID, dar și de cea economică. În ce măsură este pregătit Marius Horia Țuțuianu să îi facă față în postura de deputat? Dar PSD, ca potențial partid aflat la guvernare?

-Mandatul de deputat va veni pentru mine cu o mare responsabilitate. Vor urma 4 ani de muncă pentru constănțeni, pentru români. Responsabilitatea este cu atât mai mare în acest context de criză. Anul 2021 se anunță a fi extrem de dificil ca urmare a efectelor pandemiei asupra economiei și a mediului de afaceri. Eu și colegii mei, candidați din partea organizației constănțene, mergem în Parlament să facem treabă. Pentru constănțeni, pentru români! Cei care au văzut, de-a lungul guvernărilor social democrate, că PSD știe și poate! Noi, social democrații, știm că România are nevoie de un scut, de un plan anti-Covid, dezvoltat pe 4 direcții. Tot noi suntem cei care l-am pregătit deja. Este vorba despre STIMULARE – acordăm stimuli financiari pentru companiile care înființează și mențin pentru o perioadă de 1-2 ani noi locuri de muncă. Nu am omis CREDITAREA – finanțăm angajații pentru a realiza o tranziție către alte profesii sau industrii pentru a se adapta economiei remodelate de criza Covid. Importantă este  URGENȚA – avansăm soluții care să poată fi aplicate urgent, cu minim de birocrație și flux simplificat de aprobare. Ultima, dar nu neapărat cea din urmă, este TARGETAREA – țintim în planul de măsuri grupurile cu șomaj structural ridicat, tinerii între 16-25 de ani fără loc de muncă și persoanele peste 55 de ani.

Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Constanța

Executat de Constanța 100%

Mandatar Financiar – cod AEP 11200020


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Marius Horia Țuțuianu: „Domnule Iohannis, dați-vă jos haina de agent electoral al PNL!”

  1. Aveti dreptate in conditii normale.Numai ca voi comunistii din PSD ati distrus invatamintul si sanatatea si majoritatea din noul popor nu este in stare sa deosebeasca bobul de neghina politica.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

S-a stabilit cine va primi cu prioritate vaccinul anti covid-19 și cine nu va primi deloc

mar nov. 24 , 2020
Autoritățile din România au stabilit ce persoane vor primi cu prioritate vaccinul anti covid-19. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare privind combaterea infecţiei cu SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, luni seară, că este vorba despre persoanele vulnerabile, adică cele de peste 65 de ani şi cele cu boli cronice. „Categoric, persoanele […]
vaccin

V-ar putea interesa și: