„La început am privit cu teamă decizia de a fi gazdă pentru carantinații veniți din toate colțurile Europei, goniți de ucigașul virus spre casă.
Auzisem nenumărate povești despre ei. Dar știam că puteau fi și ai mei printre aceștia. Sau eu. Sau copilul meu. Când am îmbrăcat prima dată echipamentul de protecție nu am simțit teama, ci m-am gândit că viața mi-a oferit o altă provocare, a nu știu câta! Păream din altă lume, pentru o altă lume. Mă simțeam cuprinsă de o neliniște, dar și o frenezie cum nu mai avusesem în toată meseria mea. Și doar făcusem practică în toți anii de studenție în toate secțiile, ne intersectasem, nu o dată, cu moartea prin saloane și laboratoare.
Acum era însă altceva. Am privit la colegele mele. Le simțeam la fel de emoționate. Apoi am început să prindem curaj. Să ne susținem privirile. Să ne luăm locul stabil în scenariul atât de bine comandat și coordonat de managerul nostru. De fapt, ea, Elena Roxana Almășan, ne insuflase încrederea că va fi bine. Ea se ocupase să avem întregul necesar de echipamente de protecție, să facem toate operațiile de izolare ca la carte, după planul prestabilit. Niciun detaliu nu a fost omis pentru ca toată lumea să se simtă in siguranţă.Și a sosit momentul primului contact. Tot ceea ce vedeam era departe de temerile noastre. Erau oameni speriați, obosiți, înghețați, pe care tot acest tăvălug i-a găsit în facultăți, spitale, locuri de muncă ce s-au volatilizat. M-a cuprins un sentiment de milă și de rușine față de tot ce gândisem înainte. Carantinații au intrat în camere. Sunt altfel de pacienți. Știm despre fiecare ceea ce s-a notat în fișele de observație. De la numărul de telefon, locul de unde venise, până la bolile copilăriei și preferințele culinare.
Pe grup, fiecare din noi raportează situația de fapt din fiecare cameră. Dimineața, la prânz și seara. Responsabilitatea este mare, știm că oamenii aceia veniți de la drum lung, plini de neliniști și griji găsesc în noi singurul reazem, singura flacără de speranță. O responsabilitate imensă. Acum pot spune că am reușit să clădim o nouă structură organizatorică, alte circuite, proceduri și protocoale printr-o bună, consecventă și profesională coordonare și respectarea întocmai a cerințelor de protecție, disciplină și solidaritate.
Am învins întâi de toate teama. Și ne-am verificat capacitatea de a rezista la situații excepționale, făcându-ne datoria de medici-oameni. Lupta cu virusul ucigaș continuă și știm că suntem doar la un început de drum. Primele persoane carantinate încep să plece spre casele lor, fericiți că nu au fost contaminați, alții noi sosesc pentru a petrece 14 zile în condiţii de maximă siguranţă. Dar suntem tot mai puternici, mai bine antrenați și mai legați, visând la ziua când ne vom putea strânge în brațe, fericiți a dovedi că suntem supraviețuitori, oameni și medici. Dovadă că reușim în acest timp să ne împlinim și obligațiile față de Centrul de cercetare științifică existent în sanatoriu editând un nou număr din revista Techirghiol, pe care o puteți citi pe site-ul nostru.
In același timp, prin munca noastră neobosită ne creăm o bază de date medicale pentru studiile viitoare.Viața merge înainte cu toate pânzele sus!”
Dr. Iulia Belc, Medic Primar Șef de Secție Spital Recuperare Medicală Neuropsihomotorie – Copii, 3 aprilie 2020
Reamintim că Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol a devenit centru de carantină pentru români veniți de peste hotare. Câteva sute de persoane au sosit aici.
Sursă text: Facebook/Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol
