Master planul portului Constanța, o necunoscută pentru parlamentari

port

Membrii Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților nu au primit încă documentul, deși l-au solicitat din vara acestui an.

Portul Constanța, o verigă esențială pentru economia românească, nu se poate dezvolta decât în colaborare cu ceea ce specialiștii numesc ”hinterland”. Adică, pe scurt, conexiunile pe care acesta le are cu restul teritoriului. Pentru ca afacerile portuare să se dezvolte, este evident că aceste legături trebuie să fie cât mai complexe și mai bine organizate.

Pentru ca asta să se întâmple, este nevoie de o viziune integrată în ceea ce privește transporturile și infrastructura. Președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților, liberalul Mihai Lupu, a criticat dur, ieri, într-o conferință de presă susținută în Constanța, atât lipsa de viziune a guvernan­ților, cât și secretomania Ministerului Transporturilor și a Administrației Porturilor Maritime Constanța, companie subordonată ministerului. ”Acest master plan al Portului Constanța, al Administrației Porturilor Maritime Constanța, nu a ajuns la comisie”, a spus el.

Probleme grave

”Am avut o comisie de anchetă cerută Parlamentului României, din care au reieșit lucruri foarte urâte. În primul rând, gestionarea și administrarea proastă a Portului Constanța. Gândiți-vă că portul are 900 de hectare, din care doar 3-400 sunt utilizate. Am atras atenția că există risc major pentru navigație, pentru că de 4-5 ani de zile nu s-a mai făcut nicio decolmatare a bazinelor portuare, cheurile sunt într-o stare foarte avansată de degradare și nu vedem nicio perspectivă a portului, nicio gândire strategică, nicio gândire economică, nicio gândire, sub nicio formă, de punere în valoare a unui potențial fabulos pe care îl are Portul Constanța. Gândiți-vă și că în dana zero sunt navele flotei militare românești și ale flotei americane și a NATO. Prim-ministrul ar trebui să ia atitudine în acest caz. Noi am cerut ca actualul ministru să ne dea un răspuns, printr-o hotărâre a Parlamentului României, în luna septembrie. Nu am primit nici măcar un telefon, niciun secretar de stat nu a venit să ne spună ce măsuri a luat, care ar fi perspectiva pentru Portul Constanța”, a precizat acesta.

 

Am scris mai mult despre acest subiect în Romania libera.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Deputatul Mihai Tararache: îl chem la o dezbatere pe primarul  Făgădău pe situația din cartierul Henri Coandă. Vin cu „soluția Tararache”

lun oct. 19 , 2015
„În ultimele săptămâni am vorbit despre obligația Primăriei Constanța de a rezolva situația din cartierul social Henri Coandă, ce a devenit o bombă socială și infracțională sub patronajul direct al administrației locale. Am fost suprins să primesc sute de mesaje din partea constănțenilor care mi-au cerut să merg mai departe […]

V-ar putea interesa și: