Teatrul de Stat Constanța vă invită să petreceți vechiul an și să-l întâmpinați pe următorul cu bună-dispoziție și emoție. Iar în acest scop am programat pentru dumneavoastră două spectacole: „Meciul de comedie” și „Memoria apei”.
Vineri, 29 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, publicul este invitat la Ediția Specială de Anul Nou a spectacolului „Meciul de comedie”, în regia lui Dragoș Muscalu. Un spectacol de improvizație de fiecare dată altfel, care nu are un scenariu și nu are un deznodământ cunoscut, pentru că spectatorii sunt cei ce dau ideile de la care actorii pornesc pentru a improviza povești, situații și replici cât mai comice. Și tot spectatorii, prin aplauzele lor, decid care dintre cele două echipe ce se confruntă pe scenă este câștigătoarea „meciului”.
Din distribuție fac parte: Ecaterina Lupu, Andrei Cantargiu, Remus Archip, Lucian Iftime, Andrei Bibire, Ștefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeț și actorii invitați Sever Bârzan și Emanuel Bighe. Actorii sunt acompaniați live de pianistul Vlad Pasencu.
Sâmbătă, 30 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A este programat spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, regia artistică, traducerea și adaptarea Vladimir Anton.
Noua versiune, adaptată pentru Sala Studio a TSC a avut premiera la jumătatea acestei luni.
Din distribuție fac parte: Dana Dumitrescu, Alina Manțu, Ecaterina Lupu, Laura Iordan, Andu Axente și Liviu Manolache.
„Memoria apei”, o tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros. Fiecare dintre surori se află în câte o relație și fiecare relație este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință.
În perioada sărbătorilor de iarnă, până în data de 3 ianuarie 2024, agenția de bilete din Bulevardul Tomis nr. 97 este închisă. Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate online pe platforma Mystage.ro sau, cu o oră înainte de reprezentații, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A.