Medic de la Institutul Oncologic, plasat în arest la domiciliu după ce ar fi uitat o compresă într-o pacientă

Un medic chirurg de la Institutul Oncologic din București cercetat pentru ucidere din culpă a fost plasat în arest la domiciliu. Este acuzat că a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a anunţat, vineri dimineaţă, că bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, cadru medical la un spital din municipiul Bucureşti, cercetat pentru ucidere din culpă, a fost prezentat magistraţilor.

În cazul său a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile. 

„Precizam că, pe parcursul zilei de 15 mai, ca urmare a probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă”, a arătat sursa citată.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Un medic de la Institutul Oncologic din Capitală a fost audiat, miercuri, la sediul Poliţiei judeţene Dâmboviţa, într-un dosar de ucidere din culpă. Medicul este suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă pe care a operat-o, femeia decedând în urma unei septicemii. Miercuri dimineaţă, poliţiştii au făcut percheziţii la locul de muncă al medicului şi la locuinţa acestuia.

„Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii şi, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomireşti. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz”, informau oficialii Poliţiei Dâmboviţa. 

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că medicul vizat de ancheta poliţiştilor dâmboviţeni lucrează la Institutul Oncologic din Capitală şi a făcut o intervenţie pentru un cancer în zona abdomenului în cazul femeii din judeţul Dâmboviţa. Ea a murit la începutul anului 2023. 

Miercuri dimineaţă, poliţiştii de la Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au făcut percheziţii, una la spitalul unde a fost realizată intervenţia chirurgicală şi alta la locuinţa medicului, în oraşul Voluntari. 

În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit şi au indisponibilizat mai multe documente şi un telefon mobil, bunurile fiind necesare pentru administrarea probatoriului în cauză. 

Chirurgul suspectat în acest dosar are 69 de ani.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Bricul Mircea poate fi vizitat timp de patru zile

vin mai 17 , 2024
Bricul Mircea poate fi vizitat timp de patru zile, între 18 și 21 mai. Nava-școală va fi ancorată în aceste zile în terminalul de pasageri al Portului Constanța. Programul de vizitare este între orele 10:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00. Împlinește 85 de ani Nava-școală „Mircea” va marca vineri, 17 […]

V-ar putea interesa și: