Medicii de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași au mai reușit o realizare excepție, după ce în decembrie au replantat mâinile unei fete. Detalii AICI. De data aceasta, au reuşit replantarea gambei stângi în cazul adolescentului din Vatra Dornei lovit de tren cu o zi în urmă, intervenţia chirurgicală durând aproximativ 13 ore.
Băiatul în vârstă de 16 ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale imediat după ce a fost adus marţi cu elicopterul SMURD de la Vatra Dornei, medicii de la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi reuşind să-i replanteze gamba stângă.
Intervenţia a durat aproximativ 13 ore, fiind realizată de o echipă formată din mai mulţi medici, printre care specialişti în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, chirurgie pediatrică, dar şi de la Terapie Intensivă.
Medicul Tamara Roşu, purtător de cuvânt al spitalului de copii Sfânta Maria din Iaşi, a declarat miercuri că adolescentul se află internat în secţia ATI din cadrul spitalului, ea precizând că este vorba despre „un politraumatism cu indice de severitate lezional mare”.
Adolescentul a fost adus marţi cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi, după ce a fost lovit de tren în apropierea gării din Vatra Dornei şi i-a fost amputat un picior.
Potrivit unor martori, tânărul nu ar fi fost atent, el având căşti pe urechi, şi a fost surprins de tren în apropierea gării din localitatea suceveană Vatra Dornei.
Copilul a fost dus cu ambulanţa la spitalul din Vatra Dornei, unde a fost stabilizat. Totodată, medicii au precizat că i-a fost recuperată şi partea de picior amputată de tren, care a fost plasată într-un recipient cu gheaţă, în vederea unei eventuale replantări.
Ulterior, adolescentul a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi.