Mercedes S350, semnalat ca fiind furat de autoritățile din Franța, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat pe raza municipiului Constanţa un autoturism marca Mercedes, în valoare de aproximativ 192.400 de lei, care era căutat de autoritățile din Franța. 

În data de 12.03.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost oprit în trafic, pe raza municipiului Constanţa, un autovehicul marca Mercedes-Benz S350, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. 

La volanul acestuia se afla un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.

În urma verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Franța.

Autoturismul, în valoare de 192.400 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un polițist de frontieră a refuzat o mită de 500 de lei

joi mart. 12 , 2020
          Un polițist de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța a sesizat ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Constanța, cu privire la faptul că un cetățean român a încercat să îi ofere 500 lei, cu titlu de mită, pentru a nu fi întocmit un dosar penal pe numele său. […]
mită

V-ar putea interesa și: