La fel ca în legenda meșterului Manole, lucrările efectuate de cei de la Confort Urban au tendința să se strice. E drept, nu de pe o zi pe alta, ci de la un anotimp la altul.
Scriam, în iunie anul trecut, de o asfaltare de mântuială făcută de societatea comercială aflată în subordinea Consiliului Municipal Constanța, pe strada Constantin Bobescu. Pe o porțiune a străzii, cea dinspre Inel II, când s-a asfaltat nu s-a mai făcut niciun fel de infrastructură, ci pur și simplu s-a turnat asfalt. Așa se face că, la câteva luni, acesta e plin de cratere.
Iată o imagine surprinsă azi.
Asta ar fi cea mai mică problemă. Trotuarele (sau așa-zisele trotuare) pe care le-a construit societatea pe stradă sunt, de fapt, niște mormane de pietriș, care a fost luat de apă, lăsând în urmă gropi adânci. Asta în cazul fericit în care există astfel de pietriș și nu vorbim de pământ.
Vă recomandăm și: ”Dorel” de Constanța. Au vrut să asfalteze în mijlocul gerului, dar le-a înghețat asfaltul. Explicațiile companiei