Experții de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea spun că vremea în județul Constanța se va încălzi zilele următoare. Ba chiar urmează să fie mult mai cald decât în mod normal.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 14.02.2023 ORA 20:00 – 15.02.2023 ORA 08:00
Vremea va fi relativ normală termic. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi posibile precipitații mixte slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 2 grade.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 15.02.2023 ORA 08:00 – 16.02.2023 ORA 08:00
Vremea se va menține relativ normală termic pentru această dată. Cerul va prezenta unele înnorări dimineața, când vor fi condiții pentru precipitații mixte slabe, apoi se va degaja. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 7 grade, iar minimele între -6 și -1 grad. Noaptea, vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de chiciură.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 16.02.2023 ORA 08:00 – 17.02.2023 ORA 08:00
Vremea se va încălzi față de intervalul precedent, astfel că temperaturile maxime se vor situa între 5 și 10 grade, iar cele minime între -1 și 2 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 17.02.2023 ORA 08:00 – 18.02.2023 ORA 08:00
Vremea va continua să se încălzească și va deveni mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 12 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții pentru ploi slabe, noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, în intensificare spre sfârșitul intervalului. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 18.02.2023 ORA 08:00 – 19.02.2023 ORA 08:00
Valorile termice vor continua să crească și se vor situa mult peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, mai ales ziua, când pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 15 grade, iar cele minime între 5 și 9 grade.