Mihai Tararache, PNL: ”Parteneriatul strategic al României cu SUA trebuie consolidat!”

Mihai Tararache

Participarea la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a NATO, la Stavanger, Norvegia, mi-a întărit încă o dată convingerea că cea mai bună soluție pentru România este aprofundarea relațiilor din interiorul Alianței Nord-Atlantice și întărirea relațiilor cu Statele Unite.

In cadrul sesiunii, au fost dezbătute soluții la cele mai importante amenințări la adresa securității și stabilității spațiului euro-atlantic.

Cred că a fost una dintre cele mai bune întâlniri din cariera mea politică. Am întâlnit colegi parlamentari din celelalte state membre ale Alianței și m-am bucurat să văd că aceștia împărtășesc aceleași valori și idealuri ca și românii. Cu toții avem aceleași îngrijorări, și chiar dacă uneori nu am căzut de acord asupra modului în care acestea pot fi rezolvate, am căzut de acord că acestea sunt islamismul radical și imperialismul rusesc.

O problemă discutată intens a fost amenințarea teroristă islamică. Din păcate, statele occidentale nu au reușit să găsească o formulă prin care să distrugă Statul Islamic. Mai mult, în ultimii ani amenințarea s-a mutat în interiorul orașelor noastre.

M-am întors însă cu mai multe vești bune.

În primul rând, există un consens general în ceea ce privește acordarea de către statele membre a 2% din PIB către bugetele Apărării. Cred că, în actualele condiții de securitate, am putea vorbi chiar de o depășire a acestui procent. Libertatea nu vine gratis și nu cred că trebuie să gândim în acești termeni atunci când discutăm de apărarea cetățenilor noștri și de pregătirea și echiparea militarilor români aflați pe teatre de operații.

În al doilea rând, Alianța a anunțat că va continua să se extindă cu acele țări care au aceleași valori euro-atlantice și aceeași dragoste față de libertate.

O altă tendință pe care o consider extrem de importantă este aceea de a investi mai mult în echipamente militare pentru descurajare. În mod evident, Federația Rusă nu este un stat care să respecte dreptul internațional. O demonstrează constant în ultimii ani. Tocmai de aceea trebuie să transmitem un mesaj clar.

România este astăzi o țară mai sigură datorita apartenenței la NATO și parteneriatului strategic cu SUA. Avem însă obligația să susținem financiar, politic și logistic și parcursul euro-atlantic al Republicii Moldova. Avem o datorie de sânge față de frații noștri basarabeni.

Consider Statele Unite cel mai bun prieten al României și al Europei. Nu cred că trebuie să fim aliați cu SUA doar pentru că au cea mai puternică economie sau cele mai performante avioane. Ceea ce ne leagă este dragostea pentru libertate, iar această legătură transcede orice.

În concluzie, mesajul meu, transmis partenerilor din NATO și românilor,este unul singur: Parteneriatul strategic al României cu SUA trebuie consolidat!

Mihai Tararache

Deputat PNL


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Medgidia acordă ajutoare pentru încălzirea locuinței

mar oct. 13 , 2015
Ca în fiecare an, pe toată durata sezonului rece, Primăria Medgidia acordă ajutoare pentru încălzirea locuinței. Toate tipurile de încălzire sunt incluse în planul de ajutorare- energie termică în sistem centralizat, încălzire cu gaze naturale, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, precum și cu energie electrică. Solicitanții pot depune cererile începând […]

V-ar putea interesa și: