Mii de elevi din Constanța, tratați ca muncitorii în două schimburi

În unele fabrici, muncitorii sunt chemați la serviciu în două sau mai multe schimburi, pentru a produce mai mult și pentru ca patronul să aibă un profit mai mare. În Constanța, mii de elevii, chiar și cei din ciclul primar, sunt chemați la școală tot în două schimburi, deși dezavantajele sunt evidente.

Una dintre problemele care trebuie rezolvate, în orașul nostru, dar nu numai, este aceasta, a școlii în două (sau mai multe schimburi). Problema apare mai ales în mediul urban, din cauza numărului mare de elevi sau, dacă vreți, a numărului prea mic de școli.

„În municipiul Constanța există 42 de școli în care elevii frecventează cursurile în două schimburi.”, a precizat, la solicitarea Constanța 100%, inspectorul școlar general Sorin Mihai. Din fericire, nu există unități de învățământ unde să se învețe în trei schimburi.

Numărul exact al elevilor afectați de această măsură nu este cunoscut cu exactitate. ISJ Constanța nu dispune de cifră, aceasta poate fi aflată direct de la unitățile de învățământ. Putem estima însă, fără să greșim, că este vorba despre mii de elevi, pentru că în unele din școlile cu cea mai mare populație școlară din municipiu se învață în două schimburi. Un singur exemplu: Școala Gheorghe Țițeica, unde învață peste 1.500 de elevi. Acolo se învață în două schimburi încă din ciclul primar!

De ce s-a ajuns aici? Din lipsa de interes a autorităților locale, adică a primăriilor. Ele trebuie să investească în structura școlară. Am văzut, în localități mai mici din județul Constanța, că în ultimii ani s-au construit școli noi. Din păcate, nu am văzut un astfel de exemplu în municipiul Constanța. Sper să mă înșel.

Nu numai că nu se construiesc școli, dar actuala infrastructură este administrată defectuos, ca să nu spun oneros. Pentru că tot aminteam de Școala Gheorghe Țițeica, există o hotărâre judecătorească ce prevede că unele spații ale Liceului Tehnologic Tomis, lipit de școală și fără elevi suficienți, trebuie să revină Școlii Gheorghe Țițeica. Evident, pentru că trăim în România, unde-i lege-i și tocmeală. Primăria Constanța este incapabilă să ducă la bun sfârșit o hotărâre judecătorească. Nu a reușit nici fostul primar Decebal Făgădău, nu a reușit, până acum, nici primarul Vergil Chițac, nici viceprimarul Florin Cocargeanu, care are în atribuție acest domeniu. Aceștia sunt însă instalați în funcție de puțin timp. Florin Cocargeanu a subliniat, în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV, că are în vedere această problemă.

Este însă numai un exemplu. Constanța are nevoie de un plan pe termen mediu și lung, care să își propună ca niciun elev să nu mai învețe în două schimburi. Într-un oraș în care se construiesc biserici, supermarket-uri și benzinării pe bandă rulantă, poate că ar trebui ca cineva să-și îndrepte atenția și spre educație și sănătate.

Copiii nu știu sau nu pot să-și ceară drepturile. Ar trebui să o facem noi, părinții, pentru ei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Mii de elevi din Constanța, tratați ca muncitorii în două schimburi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Președintele SUA s-a vaccinat live împotriva covid-19

mar dec. 22 , 2020
Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, a primit, luni după-amiază, prima doză a vaccinului anticoronavirus, în cadrul unui eveniment public, informează presa din SUA. Joseph Biden (78 de ani) a fost vaccinat la un centru medical din statul Delaware. „Nu aveţi motive de îngrijorare”, a declarat Joe […]

V-ar putea interesa și: