Ministerul Apărării anunță exerciții multinaționale specifice Forțelor pentru Operații Speciale

În perioada 2-13 mai, în facilități de instruire ale Armatei României şi în zone din vecinătatea localităților Târgu Mureș, Sângiorgiu de Mureș, Reghin, Lunca de Sus, Jigodin, Comănești, Mangalia, Mihail Kogălniceanu și Cincu se vor desfășura exerciții multinaționale specifice Forțelor pentru Operații Speciale.

Exercițiul Trojan Footprint 22 este planificat și coordonat de Comandamentul Statelor Unite pentru Operaţii Speciale în Europa (SOCEUR) și va oferi unităților implicate ocazia de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip „multi-domain” ce implică seturi de competenţe profesionale caracteristice militarilor din Forţele pentru Operații Speciale terestre, aeriene şi navale. Trojan Footprint 22 se desfășoară simultan în Bulgaria, Croația, Estonia, Georgia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și România.

Exercițiul Junction Strike 22 este cel mai important exercițiu multinațional și interinstituțional, organizat și desfășurat anual de Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS) din Armata României, și are ca scop testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere și de execuție din structurile de Forțe pentru Operații Speciale aflate în subordinea CFOS. 

Astfel, timp de două săptămâni, peste 700 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene și navale, împreună cu circa 100 de militari străini din țări aliate sau partenere (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria) se vor antrena pe baza unui scenariu fictiv, dar adaptat posibilelor amenințări operaționale, în cadrul unor structuri de nivel operativ și tactic, în format multinațional și interinstituțional.

Exercițiile urmăresc, de asemenea, dezvoltarea interoperabilității în rândul structurilor participante, prin planificarea și executarea de misiuni și operații întrunite specifice, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, toate acestea având ca finalitate creșterea securității regionale, în special în zona Mării Negre.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Copii de la CS Medgidia, pe podium la „Cupa Litoralului 2022”

lun mai 2 , 2022
Copiii de la sectia de ciclism au reușit să cucerească podium după podium la “Cupa Litoralului 2022”. Daria Solomon a urcat pe cea mai înaltă a podiumului, urmată imediat de Vlad David, Bogdan Ionuț Gheorghe și Iulian Nastase. Pe locul al treilea s-au clasat Mihaela Radu și Matei Radu. Puteți […]

V-ar putea interesa și: