Ministrul apărării: „Aderarea la NATO a adus României cea mai solidă garanție de securitate din istoria țării”

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a transmis un mesaj cu cu prilejul sărbătoririi Zilei NATO în România (pe 3 aprilie).

Iată ce spune:

  „Aderarea, în urmă cu 18 ani, la Alianța Nord-Atlantică a adus României cea mai solidă garanție de securitate din istoria țării. Suntem astăzi membri ai celei mai puternice alianțe politico-militare din lume, fapt deosebit de important având în vedere contextul de securitate actual.

          Fiind o comunitate bazată pe valori precum libertate, democrație și stat de drept, NATO a generat transformări profunde în societatea românească. Astfel, 2 aprilie 2004 rămâne în istoria țării drept momentul în care a fost arborat, pentru prima dată, drapelul românesc la sediul NATO, momentul în care românii au înțeles conceptul de apărare colectivă, înscris în tratatul fondator al Alianței: Toți pentru unul, unul pentru toți! Această expresie este cu atât mai plină de semnificații în această perioadă, în care vedem în fiecare zi efectele unui război nemilos care se desfășoară atât de aproape de granițele României.

           Aderarea la NATO a adus cu sine schimbări importante și la nivelul organismului militar. Avem astăzi o armată profesionistă, experimentată, care și-a exersat capacitățile în misiuni în teatrele de operații. Mai mult decât atât, militarii români operează astăzi pe baza unor proceduri și concepte moderne de conducere a acțiunilor militare, ce se mențin la un nivel de interoperabilitate optim prin numeroase exerciții și aplicații organizate în format aliat.

          Încă de la invadarea Crimeei de Federația Rusă, în anul 2014, România a susținut importanța geostrategică pentru NATO a regiunii extinse a Mării Negre propunând, în mod constant, măsuri pentru întărirea flancului estic. Iar Alianța a răspuns, de fiecare dată, favorabil, astfel că beneficiem astăzi în România de o arhitectură de securitate completă și permanentă, pornind de la Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, continuând cu Divizia Multinațională  Sud-Est de la București și terminând cu Corpul Multinațional Sud-Est de la Sibiu. De asemenea, conexiunile la nivel operațional cu elementele similare din Armata României sunt realizate în mod unitar prin intermediul Unității pentru Integrarea Forțelor NATO (NFIU), cu sediul în București. Toate aceste structuri militare defensive au rolul de a descuraja orice acțiune ostilă pe Flancul de Est al NATO și reprezintă certitudinea că Alianţa rămâne unită şi puternică în faţa amenințărilor de orice natură.

          Bazată pe solidaritate, coeziune şi indivizibilitatea securităţii, NATO rămâne cadrul transatlantic pentru o puternică apărare colectivă şi forumul esenţial pentru consultări în privinţa securităţii şi deciziei între aliaţi. Cea mai importantă responsabilitate a Alianţei este de a proteja, apăra teritoriul şi populaţiile împotriva oricărui tip de atac extern, conform Articolului 5 din Tratatul de la Washington.

          Prin misiunile indeplinite cu profesionalism de armata sa, România se impune şi este recunoscută ca un partener serios şi credibil în cadrul comunităţii aliate internaţionale. Aprecierile de care se bucură militarii noştri în timpul misiunilor Alianţei sunt o dovadă că Armata Romaniei știe să își puna în valoare una dintre cele mai importante resurse în domeniul securității.

          În ultimii ani, au fost înregistrate rezultate semnificative pe linia implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO din Țara Galilor, din 2014, la cel de la Varșovia, din 2016, și la cel de la Bruxelles, din 2018. Prin demersurile și contribuția sa pro-activă, România își consolidează constant profilul său în NATO, atât prin contribuții conceptuale, cât și pe dimensiunea operațională.

          În cadrul Summit-ului extraordinar care a avut loc în 24 martie, liderii aliați au adoptat decizii istorice în vederea consolidării posturii de descurajare și apărare pe întreg flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Foarte importante pentru România sunt, de asemenea, angajamentele ce au fost exprimate la cel mai înalt nivel de Paris, Washington şi Berlin privind asigurarea unei prezenţe suplimentare sau consolidarea eforturilor operaţionale aliate și sprijinul securităţii României şi a regiunii Mării Negre.

Acestea s-au concretizat deja prin dislocarea rapidă în țara noastră a unui număr de aproximativ 4.000 de militari și mijloacele tehnice aferente. Astfel, elemente ale Forței de Răspuns a NATO, după sosirea în România, au început activități de instruire împreună cu militari români pe componenta terestră. În ceea ce privește spațiul aerian, militari din Marea Britanie se află în România și desfășoară misiuni în cadrul Poliției Aeriene Întărite a NATO împreună cu colegi din Forțele Aeriene Române și ale Statelor Unite ale Americii. În același timp, în domeniul naval, Italia a anunțat recent sprijinirea cu două dragoare marine a activităților deosebit de complexe derulate de Forțele Navale Române pentru întărirea supravegherii spațiului maritim (apele teritoriale, zona contiguă și zona economică exclusivă) și pentru executarea unor intervenții rapide, cu structuri specializate, pentru asigurarea securității navigației. Astfel, contribuţiile aliaților în mediile terestru, aerian şi maritim reprezintă manifestarea concretă a solidarității între aliați.

          În contextul procesului de reconfigurare a posturii militar-strategice de descurajare şi apărare a Alianţei, România are nevoie de capabilităţi militare credibile, cu o înzestrare adecvată şi militari bine pregătiţi. Redresarea bugetului apărării și înscrierea acestuia pe o tendință ascendentă este o prioritate majoră. România a decis să își sporească bugetul alocat apărării de la 2% din PIB la 2,5% din PIB, având datoria reconstruirii un sistem militar eficace, adaptat la contextul regional de securitate și interoperabil cu structurile Alianței. Ceea ce demonstrează, încă odată, că România este un aliat responsabil al Alianței Nord-Atlantice.

          Postura colectivă a NATO pe Flancul de Est este una pur defensivă, iar parametrii săi sunt definiţi şi implementaţi în funcţie de postura şi acţiunile de la frontiera estică a NATO. Pe acest fond, Alianța este pregătită şi are implementate instrumentele necesare unui răspuns adecvat pentru asigurarea securităţii aliaţilor, inclusiv prin consolidarea prezenţei colective în regiunea Mării Negre.

          NATO se poate baza, în continuare, pe România în eforturile comune de dezvoltare a apărării strategice. În același timp, NATO reprezintă pentru România cea mai puternică garanţie de securitate pe care ne putem baza în vremuri cum, din păcate, sunt cele pe care le trăim acum.

NATO este România, România este NATO!”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

PSD vrea să majoreze valoarea tichetelor de masă cu aproape 50%

sâm apr. 2 , 2022
PSD a anunțat că vrea să majoreze valoarea tichetelor de masă de la 1 iunie 2022. Social-democraţii susţin majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei, valoarea actuală fiind de 20,17 lei, ceea ce înseamnă un plus de 48,7%. Măsura, destinată să compenseze creșterile de preţuri la alimente. ar […]

V-ar putea interesa și: