Ministrul Sănătății a explicat de ce este normal să avem un număr mai mare de cazuri de coronavirus

nelu tataru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că a fost realizat un număr mare de teste şi este normal să existe mai multe confirmări și că România încă se află pe „o ascensiune uşoară” a infectărilor cu noul coronavirus, pe fondul relaxărilor şi nerespectării regulilor.

„Încă suntem pe o ascensiune uşoară şi va trebui să ne obişnuim două săptămâni să gestionăm această creştere care a început în acest moment şi pe care trebuie să o punem tocmai pe fondul acestor relaxări şi acelor nerespectări de reguli”, a spus ministrul, la Antena 3.

El a afirmat că a fost realizat un număr mare de teste şi este normal să existe mai multe confirmări

„Avem şi un număr mai mare de teste, este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări. Atenţia noastră se îndreaptă foarte mult spre unităţile de primiri urgenţe. Gestionarea acestor secţii de terapie intensivă şi a paturilor de terapie intensivă este în acest moment în centrul atenţiei, tocmai pentru a putea fi punctuali prezenţi acolo unde este nevoie. (…) Acum trei zile au fost cazuri când a trebuit să transferăm un pacient din Bucureşti către acea unitate mobilă ATI care se află la Spitalul din Ploieşti”, a susţinut Tătaru.

Potrivit acestuia, în zonele unde este deficit de locuri în terapie intensivă vor funcţiona unităţile mobile de terapie intensivă, care au câte 12 paturi fiecare.

„În acest moment avem doar zone punctuale unde este acest necesar de paturi de terapie intensivă”, a afirmat Tătaru.

El le-a transmis celor care s-au relaxat că nu este timpul şi că trebuie făcut încă un efort pentru eradicarea virusului.

„Două mesaje. Pentru cei care s-au relaxat în acest moment să le spun că încă nu este timpul, mai trebuie să mai facem un efort ca să putem eradica şi acest prim moment pandemic. Pentru cei care nu cred, i-aş invita să vadă în acest zile cum merg lucrurile în spitalele din ţară şi să nu îşi dorească ca ce vedem noi acum în spitale să fie întâlnit şi la cei apropiaţi lor sau chiar lor personal, fiindcă într-adevăr este o boală care nu alege şi nici nu iartă”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Ministrul Sănătății a explicat de ce este normal să avem un număr mai mare de cazuri de coronavirus

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SUA au intrat „într-o etapă îngrijorătoare”. Număr record de cazuri de coronavirus

sâm iul. 18 , 2020
Statele Unite au înregistrat, pentru a treia zi consecutiv, un record de număr de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor raportate vineri la orele 20.30 (sâmbătă, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, citată de AFP. Cele 77.638 de noi contaminări recenzate într-o zi ridică la […]
covid-19

V-ar putea interesa și: