Ministrul Sănătății: „Nu vreau să ne reîntoarcem în niciun fel la alte discuţii legate de carantină şi izolare.” Școala va începe normal

alexandru-rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că în prezent România se află în stare de alertă epidemiologică în contextul creşterii numărului de infecţii respiratorii şi a cazurilor de gripă confirmate clinic, precizând că nu declară epidemie, întrucât ar presupune revenirea la „anumite restricţii”, cum au fost cele din perioada pandemiei cu noul coronavirus.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă România se află în stare de alertă epidemiologică, Rafila a răspuns: „Da, aşa o să o intitulăm, pentru că aşa este formulată. Instrucţiunea se va referi la o stare de alertă epidemică”.

Ministrul a afirmat că săptămâna 26 decembrie – 1 ianuarie este a treia săptămână „epidemică”.

„Este a treia săptămână epidemică. Ca să oficializăm această situaţie, o să declarăm o stare, o să emit o instrucţiune. Legea 95 îmi permite acest lucru (…) Conform prevederilor Legii 95, există o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situaţie în care… Există o lege adoptată în timpul pandemiei, Legea 136, iar această lege generează automat, prin emiterea unui ordin de ministru, anumite restricţii. (…) Aţi văzut că abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfăşurării normale a activităţii economice şi sociale, să menţinem şcolile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină, de izolare, pentru că emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situaţie. Atunci, prefer să adoptăm, pentru că nu este o situaţie dramatică, este o situaţie – dacă vreţi – fără precedent în această perioadă. Aţi văzut că în alte perioade, de exemplu, în urmă cu 5 ani sau 10 ani, în luna februarie, aveam mai multe cazuri de viroze respiratorii. Am ajuns şi la 170.000 de cazuri de viroze respiratorii pe săptămână. Ea este mai devreme decât în alte perioade”, a explicat Rafila.

El a spus că preferă emiterea de recomandări în loc de restricţii.

„Eu sunt un om echilibrat şi încerc să găsesc cele mai bune soluţii pentru protejarea sănătăţii publice, dar nu vreau să ne reîntoarcem în niciun fel la alte discuţii legate de carantină şi izolare pe care ar trebui să le ia autorităţile în cazul în care Ministerul Sănătăţii emite un astfel de ordin. Prefer recomandări decât restricţii”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Cursurile şcolare vor fi reluate normal şi nu sunt luate în calcul suspendarea sau desfăşurarea online, a anunţat Ministerul Educaţiei după o şedinţă convocată de Ministerul Sănătăţii.

”Precizăm, înainte de toate, că şcolile se vor redeschide în condiţii normale şi nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid”, a transmis Ministerul Educaţiei după  întâlnirea convocată de Ministerul Sănătăţii, la care a participat ministrul Ligia Deca însoţită de secretarul de stat Sorin Ion. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Viceprimarul Ionuț Rusu speră că Dumitru Focșa nu va mai rămâne mult timp deputat după ce și-a bătut soția

joi ian. 5 , 2023
Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a declarat public joi că respinge și condamnă violența deputatului AUR, Dumitru Focșa, care și-a bătut soția în fața copilului. „Deputatul Focșa, sper pentru foarte puțin timp în această demnitate, a lovit fără remușcări o femeie. Mă întreb dacă la ședințele de partid ale AUR se […]
Ionut Rusu

V-ar putea interesa și: