Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seară, că plajele se vor redeschide pe 15 iunie, „dacă lucrurile merg normal”, și că românii vor putea avea o viaţă „cvasi-normală” la finalul lunii iulie – începutul lunii august, fiind în continuare importantă păstrarea distanţei fizice.
Tătaru a precizat că numărul de cazuri este în continuă scădere, situaţia din ultimele două săptămâni urmând a fi evaluată vineri. Tot atunci se vor stabili toate activităţile care se vor relua şi condiţiile în care se va face acest lucru.
Nelu Tătaru a declarat, marţi seară, la B 1 TV că, în ultima săptămână, a continuat scăderea numărului de noi îmbolnăviri din cauza virusului SARS-Cov 2.
„Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări. Avem cam o săptămână de când suntem pe acea pantă descendentă. (…) În următoarea perioadă ne gândim ca acele spitale suport care nu mai au cazuri să le redăm patologiei non-Covid”, a afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că măsurile de relaxare luate până acum de către autorităţile române ”au putut fi uşor controlabile”.
„Asta nu înseamnă că am terminat cu precauţia, precauţia trebuie să rămână”, a mai afirmat Tătaru, care a anunţat deschiderea teraselor din 1 iunie.
Nelu Tătaru a reiterat ideea redeschiderii plajelor la 15 iunie, „dacă lucrurile merg normal”.
”Fiecare relaxare implică un risc de transmitere comunitară, noi trebuie să fim pregătiţi pentru a gestiona”, a mai afirmat ministrul.
Ministrul consideră că românii ar putea avea ”o viaţă cvasi-normală” la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august.
Întrebat cum anume vor fi deschise terasele, ministrul a precizat că măsura va fi luată la nivel naţional, cu păstrarea unei distanţe fizice de siguranţă, iar clienţii vor avea acces pe bază de rezervare.
Nelu Tătaru anunţă, de asemenea, controale şi afirmă că este nevoie de precauţie la spaţiile comune din unităţile de alimentaţie publică, respectiv toaletele. În acest context, ministrul a spus că recomandă administratorilor teraselor să asigure dezinfecţia după fiecare client.
„Organele de control, vor fi acolo fiindcă ne aşteptăm ca la o măsură de relaxare cum ar fi deschiderea teraselor că avem şi un impact asupra numărului de cazuri”, mai susţine ministrul.
Acesta a precizat că vineri va exista şedinţa de evaluare a primelor două săptămâni de la ieşirea din starea de urgenţă şi se vor stabili următoarele măsuri care vor fi relaxate, odată cu ordinele de ministru care să stabilească condiţiile în care pot fi derulate aceste activităţi.