Ministrul Sănătății: „Să ne aşteptăm ca până la jumătatea anului viitor să fim pe acea pantă în care să putem spune că am limitat această pandemie”

nelu tataru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că până la jumătatea anului viitor ne putem aştepta la o scădere a numărului de cazuri pozitive, „să putem spune că am limitat această pandemie”. Asta se va întâmpla dacă lumea va accepta vaccinarea. Ultimii care vor primi vaccinul sunt cei peste 18 ani fără comorbidități. Se va întâmpla prin lunile martie – aprilie.

„De la începutul acestei pandemii s-a lucrat şi la nivel european şi la nivelul Comisiei Europene de la care am achiziţionat şi noi încă din primele luni, la descoperirea unui vaccin. Ne imunizăm trecând prin boală sau făcând un vaccin. Existenţa unui vaccin este cea care, la un moment dat, va da şi semnalul de descendenţă a acestei pandemii şi de limitare a efectelor ei. În condiţiile în care s-a mers pe acel vaccin, Comisia Europeană a contractat cu mai multe firme, în acest moment sunt vreo cinci  firme cu care sunt şi contracte, în care  fiecare din ţările participante au o cotă parte. Ele vor fi vaccinuri care vor fi produse de diferite firme, vaccinuri care se ţin la 28 de grade sau se ţin între minus 20 şi minus 80 de grade. Sunt eşantioane care vor veni lunar, noi în din fiecare cotă suntem 4,6 la sută. Din fiecare eşantion care va veni, noi primim tranşa de 4,6 la sută”, a declarat Nelu Tătaru la B1 TV, miercuri seară.

Citește și: Sistemul medical românesc a ajuns la limită. Scapă cine poate

Ministrul Sănătăţii a explicat că vaccinurile trebuie avizate de Agenţia Europeană a Medicamentului şi în prima fază aproximativ 550.000 de persoane din sistemul medical vor beneficia.

„Aceste vaccinuri trebuie să fie avizate de Agenţia Europeană a Medicamentului. În măsura în care cât de repede îl vom avea, eu ştiu, în două săptămâni îl putem da pe piaţă. Firmele au acest vaccin în acest moment, noi sperăm că în ianuarie să avem prima tranşă şi să putem  vaccina şi prima categorie care sunt personalul din unităţile sanitare publice şi private, în jur de  550.000. Cei fără comorbidităţi, peste 18 ani, vor primi acest vaccin din martie – aprilie. Aceste vaccinuri au un rapel la 21-28 de zile. Crescând imunitatea, avem şi o scădere a transmiterii în comunitate şi atunci vom avea un număr scăzut. Să ne aşteptăm ca până la jumătatea anului viitor să fim pe acea pantă în care să putem spune că am limitat această pandemie”, a declarat Tătaru.

Întrebat dacă la jumătatea anului viitor scăpăm de masca de protecţie, Tătaru a explicat că totul este să şi vrem să facem acest vaccin.

Citește și: Profesorul Adrian Streinu Cercel: Vaccinul anti Covid-19 este „cât se poate de bun”

„În condiţiile în care evaluarea noastră va fi în fiecare lună. Trebuie să înţelegem, vaccinul nu este obligatoriu, este voluntar şi este gratuit. Trebuie să mai şi vrem să facem acest vaccin”, a declarat Tătaru.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Strategia naţională de vaccinare va fi aprobată în Guvern, cel mai probabil vineri, apoi însuşită de CSAT, cel mai probabil miercuri. 

Citește și: Constanța va fi unul dintre centrele regionale de vaccinare anti Covid-19


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Florin Timofte, doctor în biologie, propunere a USR PLUS pentru Parlamentul României

joi nov. 26 , 2020
Florin Timofte are 43 de ani și este născut la Constanța. Este doctor în biologie și, în cei 19 ani de carieră, a acumulat o experiență importantă în cercetarea marină, prin proiectele pe care le-a coordonat sau în care a lucrat ca cercetător, pornind de la cele naționale, europene și […]
Florin Timofte

V-ar putea interesa și: