Minune în Constanța. Un bogat om de afaceri a început să-și dărâme etajul construit ilegal la două blocuri situate pe strada Dezrobirii, nr. 90 – 92.
Imaginile de mai jos sunt surprinse pe 16 aprilie 2024.
Epopeea a început în septembrie 2020, când primar era Decebal Făgădău, în urma unui control efectuat de polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală la imobilul situat în Constanța, pe strada Dezrobirii nr. 90, s-a constatat executarea unor lucrări care nu respectau autorizația de construire emisă de municipalitate. În fapt, se construia și cel de-al cincilea etaj, în condițiile în care imobilul fusese autorizat S+P+4E.
În consecință, investitorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 de lei și s-au dispus și următoarele măsuri complementare:
1) oprirea executării lucrărilor de construcții de la aplicarea sancțiunii;
2) obținerea unei noi autorizații de construire pentru lucrările de supraetajare nelegal executate în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției;
3) în caz contrar desființarea lucrărilor nelegal executate și încadrarea construcției în parametrii tehnici conform documentației vizate spre neschimbare de la Autorizația de construire.
Întrucât investitorul nu s-a conformat măsurilor dispuse, municipalitatea l-a acționat în instanță. Prin hotărârea definitivă a instanței judecătorești, dezvoltatorul imobiliar a fost obligat ca până pe 20 aprilie 2024 să desființeze lucrările.
Compania Stop SRL, deținută de omul de afaceri constănțean Costică Zelcă, a dat la rândul ei în judecată Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța. La prima înfățișare fixată în cauză, desfășurată la data de 6 ianuarie 2022, judecătorii au decis anularea cererii de chemare în judecată formulată de Stop SRL.
„Situația s-a repetat și la imobilul de la numărul 92. Autorizația de construire a fost emisă pentru o clădire S+P+4E, iar investitorul începuse construcția celui de-al cincilea nivel. Și de această dată, antreprenorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7000 lei și s-au dispus aceleași măsuri complementare: oprirea executării lucrărilor de construcții de la aplicarea sancțiunii; obținerea unei noi autorizații de construire pentru lucrările de supraetajare nelegal executate în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, în caz contrar, desființarea lucrărilor nelegal executate și încadrarea construcției în parametrii tehnici conform documentației vizate spre neschimbare de la autorizația de construire.”, a anunțat azi Primăria Constanța.
Investitorul nu s-a conformat nici de această dată măsurilor impuse, astfel încât Primăria Constanța s-a adresat instanței de judecată.
„Dezvoltatorul imobiliar a fost obligat, prin hotărâre definitivă, să desființeze lucrările nelegale până pe 01.06.2024.”, a mai spus sursa citată.
Primăria Constanța atrage atenția asupra faptului că astfel de acțiuni vor avea loc oriunde sunt construcții realizate fără autorizație de construire, atât pe domeniul public cât și pe domeniul privat al municipiului Constanța.
Profiturile familiei
Firma Stop SRL a avut în 2022 o cifră de afaceri de 27.763.803 lei, un profit de 3.949.259 lei, datorii totale de 48.642.529 lei. Firma este deținută de Costică Zelca – 90% și Siliva Zelca – 90%.
Fiica acestuia, Anca Perifan, deține Alezzi Beach Resort, care se ocupă de dezvoltări imobiliare, a avut în 2022 a avut o cifră de afaceri de 202.545.656 de lei și un profit de 76.143.730 lei.
Grupul constănțean Alezzi, care a dezvoltat un portofoliu cu peste 1.900 de apartamente pe litoral, a cumpărat de la grupul portughez Martifer un proiect imobiliare care are planificate 7 turnuri cu până la 37 de etaje, chiar la intrarea în stațiunea Mamaia, potrivit surselor Profit.ro.
Nu va dati seama cat suferim noi, aflati in vecinatate, zgomot infernal, praf si mizerie. Ma bucur ca justitia si-a facut datoria, de data asta.