Mircea Banias a fost ales de constănțeni să îi reprezinte pentru un nou mandat de deputat.
Parlamentarul liberal a ținut să mulțumească public și să transmită următorul mesaj:
„Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată! Sunt onorat că am obținut voturile dumneavoastră.
Vă promit că voi lupta pentru proiectele pe care le-am prezentat în campania electorală și că, alături de colegii mei, vom face tot ceea ce este posibil pentru a aduce investiții în județul Constanța.
Vă mai promit ceva: voi fi parlamentarul tuturor constănțenilor, nu numai ai celor care m-au votat. Ușa cabinetului meu a fost deschisă și va fi, în continuare, tuturor constănțenilor. Mai mult, sunt convins că a venit momentul ca noi, politicienii, să lăsăm deoparte luptele politice sterile și să colaborăm pentru binele comun al constănțenilor. Trăim vremuri complicate, în care solidaritatea și cooperarea sunt obligatorii, pentru a le putea trece cu bine.
Pentru că ne apropiem de finalul anului, dați-mi voie să vă urez tuturor Sărbători Fericite, sănătate și dorințe împlinite, precum și un an nou mult mai bun decât acesta. La mulți ani!”