Iată că Festivalul Mamaia Fairytale a ajuns la cel de-al patrulea weekend. În urmă cu o săptămână, publicul s-a bucurat de concerte de excepție, alături de Jezebel și prietenii săi, care au delectat spectatorii cu un program elegant și deosebit din repertoriul românesc și internațional. Sâmbătă seara a fost din nou rândul Orchestrei, Corului și soliștilor Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța să încânte miile de constănțeni și turiști aflați în Piațeta Casino din Mamaia, într-un spectacol ce a cuprins cele mai îndrăgite piese pop, rock, arii de muzical și operă. Săptămâna s-a încheiat cu o explozie de culoare și veselie, într-un spectacol dedicat celor mici, susținut de cei de la Club Amicii și de iubita Gașcă Zurli.
Și în acest weekend, spectatorii vor avea parte de 3 show-uri incendiare la Festivalul Mamaia Fairytale.
Vineri, 4 august 2017, de la ora 20:30, pe scena din Piațeta Casino din Mamaia vor urca Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Daniel Iancu și Marius Bațu, în spectacolul de muzică folk, „Omul cu chitara”. Un concept al lui Ducu Bertzi, concertul prezintă cele mai frumoase și îndrăgite din repertoriul folk. Cei 4 artiști vor fi însoțiți în călătoria lor muzicală de Baletul Fairytale, sub atenta îndrumare a coregrafului Horațiu Cherecheș.
Sâmbătă, 5 august 2017, începând tot cu ora 20:30, publicul va putea să aplaude două trupe celebre ale momentului: Mandinga și Bosquito. Un concert exploziv, în care spectatorii vor putea să cânte și să danseze pe ritmuri latino alături de soliștii lor preferați. Piese precum „Soarele meu”, „Besame” (Mandinga), „Femeia”, „Hopa Hopa” sau „Pepita” (Bosquito) vor fi doar câteva dintre melodiile care vor face deliciul celor prezenți în Mamaia. Ca în fiecare seară, baletul Fairytale va fi cel care va acompania cântăreții și publicul, în coregrafia lui Horațiu Cherecheș.
Duminică, 6 august 2017, de la 19:30, scena Festivalului Mamaia Fairytale va fi luată cu asalt de cântăreți și dansatori armâni în spectacolul incendiar cu muzică și dansuri tradiționale „Balcanica”. Publicul va fi cu siguranță încântat de melodiile ritmate și coregrafia plină de energie, tipice acestei zone folclorice. Nici în această seară nu va lipsi Baletul Fairytale, care va evolua sub îndrumarea aceluiași Horațiu Cherecheș.
Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Primăria Municipiului Constanţa și Asociației Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.
În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genți (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.