Modernizarea și extinderea rețelei de distribuție și îmbunătățirea experienței de client, priorități pentru Distrigaz Sud Rețele

Modernizarea și extinderea rețelei de distribuție și îmbunătățirea experienței de client, priorități pentru Distrigaz Sud Rețele

Distrigaz Sud Rețele, companie aparținând ENGIE Romania, liderul în distribuția de gaze naturale din România, are o expertiză de peste 45 de ani în acest domeniu și deține licență de operare pentru distribuția de gaze naturale în 900 de localități, pe raza a 20 județe din sudul și centrul României, gestionând o rețea de distribuție de 21.000 de Km.

Bugetul de investiții al companiei a fost alocat, prioritar, către două axe: modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, respectiv înlocuirea conductelor din oțel cu cele din polietilenă, care au parametri tehnici superiori și o durată de viață mai mare, și extinderea sistemului de distribuție, prin racordarea de noi clienți din zonele aflate în dezvoltare. Astfel, de la privatizarea companiei până în prezent, au fost înlocuiți 4.350 km de conducte și branșamente din oțel și extinsă rețeaua de distribuție cu circa 7.000 de km (aproximativ echivalentul distanței aeriene București – New York) atât în zona concesionată, cât și în alte 200 de noi localități.

Aceste investiții, realizate în ultimii 15 ani, în valoare de circa 3,8 miliarde lei, au condus la îmbunătățirea securității în exploatare, la scăderea semnificativă a întreruperilor neplanificate în alimentarea cu gaze naturale și la creșterea calității serviciilor oferite clienților noștri.

În plus, numărul de clienți racordați la sistemul de distribuție s-a dublat în cei 15 ani de la privatizare, ajungând astăzi la 1.952.000 de clienți, cu o medie anuală de creștere înregistrată în ultimii ani de aproximativ 65.000 de noi clienți.

Compania este preocupată constant de dezvoltarea sistemului său de distribuție atât prin derularea de lucrări de extindere și de racordare a clienților aflați în zona de operare, cât și de extinderea ariei de concesiune prin participarea la licitațiile ce au ca obiect concesionarea serviciului de distribuție a gazelor naturale. Astfel, în perioada septembrie 2019 – septembrie 2020, Distrigaz Sud Rețele a derulat un număr de aproximativ 24.000 de lucrări de execuție de branșamente, aflate în stadii diferite de implementare, pentru alimentarea cu gaze naturale a solicitanților din aria de concesiune a Distrigaz Sud Rețele. În paralel, în ultimul an, au fost semnate contracte de concesiune pentru 36 de noi localități, însumând 250 km de rețea. Trendul acestor planuri de investiții este menținut până la finalul acestui an, fiind alocat un buget de 360 milioane lei, din care un procent important este dedicat modernizării a 130 km de rețea de distribuție.

 O altă axă importantă de dezvoltare o reprezintă digitalizarea serviciilor oferite clienților și mandatarilor acestora, Distrigaz Sud Rețele fiind primul operator de distribuție care a digitalizat întregul proces de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale, prin implementarea Portalului dedicat clienților. Acesta este disponibil la adresa https://racordaresd.distrigazsud-retele.ro/ și permite clienților și mandatarilor acestora gestionarea integrală, online, a procesului de racordare prin realizarea următoarelor operațiuni:

  • depunerea online a cererilor de racordare pentru realizarea unui branșament, realizarea unui branșament cu extindere de conductă, redimensionarea postului de reglare măsurare sau reamplasarea branșamentului.
  • anexarea documentelor necesare procesului de racordare la sistemul de distribuție direct în Portal, introducerea de informații legate de datele personale, locul de consum și detaliile tehnice ale receptorilor.
  • primirea de notificări prin e-mail privind confirmarea înregistrării cererii de racordare depuse, solicitarea de documente suplimentare sau la emiterea documentelor generate aferente cererii de racordare.

Preferința pentru acest serviciu digital este evidențiat de numărul de cereri depuse online prin intermediul Portalului în decursul ultimelor luni:  60% dintre cererile de racordare pentru branșamente și extinderi, 85% dintre cererile depuse pentru instalațiile de utilizare și 93% dintre cererile de punere în funcțiune a instalațiilor de utilizare.

De asemenea, și operatorii economici autorizați, cu care Distrigaz Sud Rețele colaborează, beneficiază de serviciile online oferite în cadrul Portalului, aceștia putând depune solicitările de Punere în Funcțiune a Instalațiilor de Utilizare a gazelor naturale accesând adresa: https://firmeautorizate.distrigazsud-retele.ro/

Modernizarea și extinderea rețelei de distribuție și îmbunătățirea experienței de client, priorități pentru Distrigaz Sud Rețele

Complementar dezvoltării instrumentelor online, compania și-a concentrat atenția și pe îmbunătățirea experienței clienților noștri în cadrul Birourilor Recepție Clienți, prin derularea următoarelor acțiuni:

  • implementarea sistemelor informatice de gestionare a fluxului de clienți în orașele București, Constanța, Ploiești, Craiova, Brașov, Galați și Pitești cu scopul de a diminua timpul de așteptare și a gestiona eficient solicitările acestora;
  • colectarea pe tablete a feedback-ului clienților noștri, datele fiind colectate și monitorizate printr-un soft integrat acestei soluții cu scopul de a îmbunătăți serviciile oferite acestora;
  • instalarea unor terminale destinate plăților cash în cadrul Birourilor Recepție Clienți din orașele București, Craiova, Constanța și Ploiești pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților noștri care doresc să achite în numerar oricare dintre serviciile oferite de către Distrigaz Sud Rețele, fără a mai fi necesară deplasarea acestora la partenerii bancari;
  • înființarea unui birou mobil, cu scopul de a fi cât mai aproape de clienții Distrigaz Sud Rețele în acele zone în care nu există Birouri Recepție Clienți și de a le furniza acestora, în cel mai scurt timp posibil, toate informațiile necesare procesului de racordare la sistemul de distribuție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Constănțenii din centrul orașului nu au căldură și apă caldă

mie nov. 11 , 2020
Ca urmare a apariției unei avarii pe rețeaua de transport a agentului termic primar, nu se pot asigura serviciile de termoficare la PT 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 16, 40, 41, 66 din zona Centru. RADET asigură că echipele sale de intervenție depun toate eforturile necesare […]

V-ar putea interesa și: