Mohammad Murad despre hotelurile Panoramic, Amfiteatru și Belvedere: „Până în vara lui 2019 va fi gata cel puțin unul” VIDEO

Mohammad Murad și cele trei hoteluri din Olimp pe care le-a cumpărat: Amfiteatru, Belvedere și Panoramic

Completare 25 mai 2020. Hotelurile vor fi inaugurate în jurul datei de 20 iunie, a anunțat Mohammad Murad.

Mohammad Murad a cumpărat trei dintre cele mai reprezentative hoteluri din zona de sud a litoralului: Amfiteatru, Belvedere, Panoramic, și spune că cel puțin unul dintre ele va fi gata până în vara lui 2019.

Asta dacă lucrurile merg prost. Dacă merg bine, vor fi gata două.

Omul de afaceri a promis că le renovează, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. A explicat, la emisiunea Realitatea locală de la Dobrogea TV, de ce, dar și care sunt planurile.

„Acolo mai sunt unele mici probleme. Mai sunt încă cinci co-proprietari. De când am cumpărat, fiecare încearcă să spună că el vrea 10 milioane, altul vrea 7 milioane… Visează. Eu nici nu vreau neapărat să cumpăr de la ei, ci să avem un interes comun, ca să scoatem un produs de calitate. Dacă noi putem aduce acolo zeci de mii de turiști, să se bucure și ei, dar fără să folosim, într-un fel sau altul, metode de șantaj.”,  spus omul de afaceri.

Acesta a spus că a discutat cu primarul din Mangalia și i-a spus că este nevoie de o colaborare, de implicarea autorității locale.

„În stațiunea Olimp este nevoie și de implicarea autorităților locale. A fost de acord să facem un proiect comun, într-un fel sau altul, în care eu mă oblig să fac investiția care îmi aparține, primăria se obligă să facă ce îi aparține, iar cei care sunt acolo să înțeleagă că e nevoie să fim o echipă, să nu fim în divergență.”, a declarat investitorul.

Investiție de aproape 40 de milioane de euro

Murad a spus că lucrurile sunt destul de înaintate și că anul viitor cel puțin unul dintre ele va fi dat în folosință.

„Proiectul este aproape gata. Suntem la faza de autorizare. Investiția acolo va fi, una peste alta, de peste 35 – 40 milioane de euro. Amortizarea se va face cam în 9 – 10 ani. Acum lucrăm foarte încet, pentru că am avut niște investiții pe litoral, mai am și în București. Caut în continuare o finanțare cât se poate de confortabilă, pentru că, odată cu ROBOR la 3,5%, nu poți să mai iai finanțare de aici, ajunge la 6-7%. Asta e o altă problemă la care nimeni nu e atent. Dacă se ceartă Banca Națională cu PSD, ce vină am eu, să plătesc mai mult ratele? Nu e normal. Asta înseamnă instabilitate legislativă, economică, monetară. Vă garantez că acolo, în vara lui 2019 o să dau drumul la un hotel, dacă lucrurile merg rău. Dacă merg bine, o să fie două hoteluri.”, a conchis Mohammad Murad.

Hotelurile vor avea patru și cinci stele.

A mai spus că, pentru el, investiția în stațiune este una morală. Când era student mergeam acolo, la un hotel de lângă, la Transilvania sau la Banat, pentru că nu-și permitea să se cazeze la hotelurile pe care le-a cumpărat acum.

Murad a anunțat în luna aprilie 2018 că a cumpărat aceste hoteluri. Interesant, atunci spunea vă investiția necesară deschiderii lor se ridică nu la 40 de milioane de euro, ci numai la 15 milioane.

Știri din turism


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Soluție pentru turismul de pe litoral: înființarea companiei aeriene AIR CONSTANȚA

vin aug. 17 , 2018
Omul de afaceri Mohammad Murad are o soluție pentru ca turismul din Constanța să fie mai atractiv: înființarea unei companii aeriene. Compania ar trebui să fie înființată prin eforturile Primăriei și Consiliului Județean Constanța. I-a dat chiar și un nume: AIR CONSTANȚA. „Eu, dacă eram în locul primului sau președintelui […]
Mohammad Murad Dobrogea TV

V-ar putea interesa și: