Molnupiravir, medicamentul inovativ produs de Merck, este primul antiviral realizat special pentru tratarea COVID-19 care va ajunge în România. Alexandru Rafila a anunțat în conferința de azi că medicamentele vor ajunge cel mai probabil în România la sfârșitul acestei săptămâni.
„Lucrul pe care vi-l anunţ acum în premieră este că am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative – Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici în centrele de evaluare sau în spitale. Primele cantităţi vor ajunge probabil în România, fizic la sfârşitul acestei săptămâni, iar la direcţiile de sănătate publică și care să le distribuie spitalelor şi centrelor de evaluare în primele zile ale săptămânii viitoare”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri, la sediul Ministerului Sănătății.
Alexandru Rafila a mai spus că medicamentul va avea un impact favorabil în următoarele zece zile pentru scăderea presiunii din secțiile de Terapie Intensivă.
„Ceea ce ne preocupă pe toţi pentru reducerea numărului de decese pentru că, de data aceasta, discutăm de antivirale la care s-a măsurat acest efect şi el este certificat de studii ştiinţifice, pe când celelalte pe care le-am avut la dispoziţie până la momentul de faţă, mă refer la Favipiravir, nu aveau acest efect, ci doar de reducere a duratei bolii. Celălalt, Arbidol, iese din discuţie pentru că nu avea în spate niciun fel de studiu care să certifice acest lucru”, a mai precizat Rafila.
Molnupiravir, produs de Merck, și Paxlovid, produs de Pfizer, sunt primele medicamente antivirale din lume dezvoltate special pentru a trata infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până miercuri, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 34.000 de cazuri noi de COVID-19. Au fost raportate 94 de decese. Incidenţa cazurilor în Bucureşti a crescut la 11,71, de la 11,03 în urmă cu o zi.
În intervalul 25.01.2022 (10:00) – 26.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 94 de decese (52 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 94 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 la categoria de vârstă peste 80 ani.