Un moment penibil a avut loc joi, 9 mai, la Cumpăna, în prezența a patru miniștri și a o mulțime de membri ai PSD: s-a inaugurat un stadion, iar placa ce conține informațiile despre obiectiv este plină de greșeli impardonabile.
Primăria din localitate, în frunte cu Mariana Gâju, economist, fost contabil la cooperativă, a inaugurat un complex sportiv. Momentul culminant a fost dezvelirea plăcii pe care apar informațiile despre obiectiv.
Dezvelirea a fost făcută de trei sportivi minori. Primărița l-a strigat și pe „campionul național la lupte greco-romane, campionul național de pe locul I”. Deci nu campionul de pe locul al IV-lea, ci de pe locul I. Copilul nu era prezent. Aceștia au fost însoțiți de Daniel Suciu, vice prim-ministrul României, ministrul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, care a avut decența de a refuza invitația primăriei de a dezveli placa.
„Să dezvelim această placă pe care sunt înscrise… datele.”, a spus primărița.
„Momentul pe care-l așteptam cu toții”, a punctat prezentatorul.
„În jos. Așa, așa”, a dat primărița ultimele instrucțiuni.
Surpriza a venit imediat după dezvelire.
Deși vorbim despre o investiție de peste 4 milioane de euro, din bani publici, atât ai Guvernului, cât și ai localității Cumpăna, placa este plină de greșeli, unele grave, de clasă primară. Iată câteva dintre ele.
- Programul „Complexuri sportive” aprobat și derulat prin HOTĂRAREA. Evident, corect este „HOTĂRÂREA”.
- Muhamed Ali. Nu știm cine aste acest Muhamed Ali, dar suntem siguri că citatul se referă la celebrul pugilist Muhammad Ali, care a avut, la naștere, numele Cassius Marcellus Clay.
- „…munca în echipă câștigă campionate” – fragment dintr-un citat din Michael Jordan, care conține o cacofonie supărătoare. Se putea evita folosind citatul complet: „…munca de echipă și inteligența câștigă campionate”. Nu înțeleg de ce Primăria Cumpăna a scos „inteligența” din citat.
- Pierre de Couberten, scrie pe placă, în dreptul unui citat. De fapt, vorbim despre Pierre de Coubertin, pedagog și istoric francez, fondatorul Comitetului Internațional Olimpic și părintele Jocurilor Olimpice moderne.
- „…absența acestuia nu poate fi nicicând Compensată” – fragment dintr-un citat de Pierre de Couberten. Evident, din nou, că s-a folosit greși majuscula în cazul cuvântului „Compensată”.
- Se scrie „oricărui”, nu „orcărui”.
- În text diacriticele apar parțial: uneori da, alteori nu. Diacriticele sunt obligatorii în limba română. Nu scriem „facuti”, ci „făcuți”.
- Folosirea greșită a ghilimelelor. Ghilimelele care deschid citatul se pun în partea de jos, cele care îl închid se pun sus. Pe placa aceasta ordinea este aleatorie.
- Lipsa virgulelor: „Talentul câștigă meciuri dar…”. Aici, de exemplu, este nevoie de virgulă între „meciuri” și „dar”, pentru că vorbim despre o conjuncție adversativă.
- Folosirea greșită a spațiilor libere. Între cuvinte și semnele de punctuație care urmează după ele nu se lasă pauză. Vom scrie, așadar, „o dorință, un vis, o chemare”, nu „o dorință , un vis , o chemare”.
- Lipsa semnelor de punctuație de la finalul frazelor. Chiar dacă vorbim de citate, frazele se termină în punct sau alt semn de punctuație. Pe placa Primăriei Cumpăna nu se termină.
Au apărut erori și în discursul primăriței. Una dintre cele mai amuzante este cea momentul în care vorbește despre „Elena Frâncul”, cetățean de onoare al localității, nu de „Elena Frâncu”. Emoțiile, probabil…
Cineva se poate întreba: dacă placa aceasta, despre care se știa că va fi dezvelită în prezența oficialităților, în momentul culminant al ceremoniei, e plină de greșeli, deci e scrisă cu foarte mică atenție, ca să nu spunem bătaie de joc, cât de bine este construită clădirea?
Să nu uităm: constructorul este una dintre firmele care a contestat în mod constant licitația pentru desemnarea firmei care trebuia să reabiliteze Cazinoul din Constanța. În cel puțin unul din cazuri, instanța i-a și dat dreptate.
Dincolo de aceste greșeli impardonabile, este de salutat inițiativa guvernului care a construit aici un complex sportiv.
„Fiți bineveniți acasă, aici la Cumpăna noastră dragă. Este zi de mare sărbătoare pentru comuna noastră. Este zi de mare sărbătoare să avem atâtea personalități ale României, ale județului Constanța, din toate domeniile de activitate.”
Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna
La eveniment au luat parte Daniel Suciu – vice prim-ministrul României, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, Ecaterina Andronescu – ministrul Educației Naționale, Constantin-Bogdan Matei – ministrul Tineretului şi Sportului, Dumitru Daniel Botănoiu – secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Manuela Irina Pătrăşcoiu – director general al Companiei Naţionale de Investiţii, Claudiu Coadă – director general adjunct AFIR, Doina Stăiculescu – vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, vicecampioană olimpică la Los Angeles, Mihai Stoichiță – reprezentant al Federaţiei Române de Fotbal, Marius Horia Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, senatorul Nicolae Moga, Gheorghe Hagi, Decebal Făgădău – primarul Constanţei subprefectul Şenol Ali, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Mariana Solomon – director al DJST Constanţa, Gabriela Bucovală – inspector școlar general al ISJ Constanţa, Mirela Matichescu – administratorul judeţului Constanţa, deputatul George Vişan, senatorul Ştefan Mihu, deputatul Radu Babuş, campioana la scrimă Simona Gherman, alături de alţi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate partenere în realizarea acestui obiectiv de investiţie.
Obiectivul a fost realizat cu fonduri asigurate de MDRAP, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), are 850 de locuri în tribune şi cuprinde: un teren de fotbal cu o dimensiune de 105 x 68 metri, care respectă cerinţele UEFA; spaţii dedicate şi altor discipline sportive: atletism (pistă de alergare cu 4 culoare pentru 400 metri, aruncarea ciocanului, aruncarea discului şi a greutăţii); oină (teren de oină); handbal; volei; baschet; tenis.
„Este o investiție extrem de importantă atât pentru cei 1.850 de elevi şi preşcolari, cât şi pentru cei peste 17.600 de locuitori ai comunei Cumpăna. Mă bucur că acest proiect ambițios a fost realizat în cele mai bune condiții, pentru că, investind în sport, investim în sănătatea noastră și a copiilor noştri”, a declarat viceprim-ministrul României, Daniel Suciu.
Investiţia este de 3.028.175 de euro și aparține CNI, cofinanţarea suportată de primărie fiind de 111.412 euro.
Solicităm pe această cale Primăriei Cumpăna să corecteze greșelile!
La același eveniment, am aflat de la Mariana Gâju că ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a ajuns în timp record din București în Cumpăna.
Mai jos puteți vedea fragmentul dezvelirii plăci, filmat în direct și postat pe Facebook de către Doddo TV.
Vă recomandăm și: