La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, efectuează 7 percheziții domiciliare în județele Constanța și Iași și pun în aplicare 7 mandate de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în luna februarie 2024, o persoană, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore, de 12 ani (părinții despărțiți, abandon școlar, situație materială precară și vârsta fragedă) ar fi recrutat-o, iar, în perioada februarie – martie 2024, împreună cu alte trei persoane, ar fi adăpostit-o succesiv, în mai multe locații din Constanța, unde ar fi determinat-o la practicarea prostituției, obținând foloase patrimoniale de pe urma exploatării sexuale a acesteia.
De asemenea, două dintre persoane ar fi întreținut relații sexuale cu victima minoră, iar o alta ar fi realizat și distribuit, cu ajutorul telefonului mobil, filmări în care persoana vătămată minoră apare în ipostaze sexuale explicite.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.