Mormântul Hypogeu, finalizat în campania electorală. Cine merită cu adevărat laudele?

Momentul când Horia Țuțuianu semnează contractu de reabilitare a Mormântului Hypogeu

Filippo Inzaghi este un fost fotbalist care a ajuns să joace chiar și pentru naționala Italiei. A marcat 43 de goluri pentru AC Milan. Chiar și finala Ligii Campionilor. Un palmares frumos, care te poate face să crezi că era un jucător foarte talentat.

Lucrurile stau însă tocmai pe dos. Johan Cruyff, un antrenor legendar, a spus la un moment dat despre Inzaghi:

„Nu știe să joace fotbal deloc. El este doar în poziția corectă întotdeauna”.

Cine l-a văzut jucând își aduce aminte cum primea câte o pasă perfectă, iar tot ce trebuia să facă era să întindă piciorul sau capul pentru a împinge ușor mingea în plasă. Stătea, cum spuneam noi când eram mici și jucam fotbal pe maidan, „la pomană”.

Mi-am adus aminte de Inzaghi azi, când am citit un comunicat de presă al Consiliului Județean Constanța, în care președintele instituției, Mihai Lupu, candidat din partidului lui Dan Voiculescu la alegerile locale, spunea că au fost finalizate lucrările de restaurare a Mormântului pictat tip Hypogeu. Culmea, cu trei zile înainte de alegerile locale. „Vă spun sincer că mi-aș fi dorit ca aceste lucrări să nu se finalizeze în timpul campaniei electorale.”, a declarat Lupu, fără să explice de ce nu a amânat conferința de presă și inaugurarea oficială pentru luni, 10 iunie, la o zi după alegeri. O putea face fără probleme.

Apropo, comunicatul de presă are 498 de cuvinte. Mai mult de jumătate, adică 275, reprezintă declarațiile lui Mihai Lupu. Mai mult, comunicatul este însoțit de 22 de fotografii. În 16 dintre ele apare Mihai Lupu, semn că figura sa este mai importantă decât edificiul în sine.

Mihai Lupu mi-a apărut azi ca un veritabil Filippo Inzaghi. „Pasa de gol”, adică începutul contractul, a fost dată de fostul președinte al CJC, Horia Țuțuianu. Acesta a început demersurile în 2016. Tot el a semnat contractul de proiectare și execuție. Mihai Lupu a fost în postura să dea cu capul pentru că se afla în fața porții, adică în postura de președinte al CJC, unde a ajuns pe listele Partidului Național Liberal, care i-a retras apoi sprijinul, constatând, în timp, ce greșeală a făcut.

Iată ce spune Horia Țuțuianu, care nu a fost invitat la eveniment, deși Lupu spune că „a invitat toți factorii decidenți și implicați în dezvoltarea acestui județ”.

„Mă bucur să aflu că au fost finalizate lucrările de restaurare de la Mormântul pictat Hypogeu. Valoarea culturală a Constanței crește astfel inestimabil. Redat circuitului turistic, obiectivul va aduce un plus valoare extraordinar.

Cu regret privesc însă cum meritele sunt asumate astăzi, în totalitate, de actualul președinte al Consiliului Județean, în condițiile în care eu și echipa mea i-am servit pe tavă acest proiect.

Îmi reamintesc că primele demersuri pentru salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu le-am demarat în 2016, la scurt timp de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Constanța. A fost un drum lung și anevoios însă, la finalul mandatului, contractul pentru proiectare și execuție erau semnate. La fel și în cazul Edificiului Roman cu Mozaic.

Singura performanță pe care astăzi o înregistrează dl. Lupu este că reușește să finalizeze un proiect moștenit. Și, credeți-mă, este o performanță, dacă ne uităm la rateurile bifate la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și multe alte proiecte pe care le-a pierdut în decursul anilor , în detrimentul constănțenilor.

Dacă dl. Lupu a uitat, eu nu uit și vreau să le mulțumesc, încă o dată, așa cum am făcut-o și în 2020, la semnarea contractului, tuturor colegilor implicați în acest proiect. În mare parte, această victorie a culturii constănțene vi se datorează!”, a declarat Horia Țuțuianu.

Valoarea totală a investiției se ridică la 6.419.336,47 lei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Mormântul Hypogeu, finalizat în campania electorală. Cine merită cu adevărat laudele?

  1. Imaginea este de la Edificiul roman cu mozaic, o clădire superbă, lăsată în paragină de 40 de ani.
    Mormântul hypogeu este în spatele Irish Pub, unde abia se vedea din balării o baracă de PFL.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

În ce orașe ar vrea să se mute românii

joi iun. 6 , 2024
Brașovul ocupă primul loc într-un clasament al orașelor în care românii ar prefera să se mute, urmat de Cluj-Napoca și Sibiu, conform unui studiu efectuat de AHA Moments la cererea „Destinații Vizionare”. Rezultatele au fost prezentate joi de Primăria Brașov. „Brașovul continuă să fie cel mai atractiv oraș din România, […]

V-ar putea interesa și: