Moromeții 2 va avea premiera în noiembrie

moromeții 2

Moromeții 2, cel mai așteptat film al anului, va avea premiera naţională pe 5 noiembrie la Sala Palatului din București.

Potrivit unui comunicat al Transilvania Film, pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, personajele lui Marin Preda sub regia aceluiaşi Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile.

„Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război. Toată ordinea vieţii lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduieşte egalitatea. Se şterg diferenţele într-un mod forţat şi violent, iar albul devine negru, şi invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, se arată în prezentarea peliculei.

În rolurile principale – Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (directorul şcolii).

„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, a declarat Stere Gulea, citat în comunicat.

Actorul Horaţiu Mălăele a afirmat că „va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a ţăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experienţe sociale dezastruoase”.

La finalul proiecţiei de gală de la Sala Palatului, regizorul, actorii şi ceilalţi realizatori vor împărtăşi spectatorilor experienţe din culisele filmărilor şi vor acorda autografe. De asemenea, organizatorii vor oferi celor prezenţi o broşură de colecţie dedicată universului Moromeţilor, precum şi alte surprize.

Filmările pentru Moromeții 2 au început în septembrie 2017, majoritatea secvenţelor fiind turnate în aceeaşi casă, din acelaşi sat (Talpa, judeţul Teleorman) în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu şi Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Şirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeaşi Dana Bunescu, câştigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj şi sunet. Machiajul şi coafura sunt semnate de Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu. Fotograful afişului oficial este Alex Gâlmeanu.

Filmul se va lansa oficial în cinematografele din ţară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Distribuitorul Transilvania Film va organiza un turneu naţional de promovare Moromeții 2, în prezenţa realizatorilor, astfel încât spectatorii din întreaga ţară, chiar şi cei din oraşele unde nu există multiplex sau sală de cinema, să poată vedea mult-aşteptatul film, precizează organizatorii.

Moromeții 2 este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Studioului de Creaţie al Ministerului Culturii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Pesta porcină, confirmată în 39 de localități din județul Constanța. Ce (nu) trebuie să faceți

vin oct. 5 , 2018
DSVSA Constanța informează asupra faptului că până la data de 04.10.2018, în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană, în județul Constanța au fost declarate 79 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii […]
pesta porcina africana

V-ar putea interesa și: