Astăzi, în jurul orei 13.05, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani.”, a anunțat IPJ Constanța.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Potrivit unor surse citate de News.ro, fostul ministru al Justiţiei și fostul europarlamentar Monica Macovei se afla la volanul autoturismului implicat în accidentul rutier din zona Mangalia.
Motociclistul este un pensionar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„În urma impactului motociclistul a fost grav rănit, el urmând să fie transportat la spital. Circulaţia rutieră este restricţionată pe un sens şi se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei. Valorile de trafic sunt reduse în zonă la această oră. Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost produs evenimentul rutier”, a transmis Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Motocicleta a ars în întregime.
„Motociclistul, conștient, cu politraumatisme, a fost transportat la spital de echipajul SAJ.”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.
Vă reamintim că ieri un motociclist de 28 de ani și-a pierdut viața într-un accident în stațiunea Mamaia. Detalii AICI.