Nava-școală „Mircea” revine acasă după șase săptămâni

Nava-școală „Mircea” se va întoarce joi, 8 august, ora 10.00, în portul militar Constanța, după ce a executat un marș internațional de instrucție, cu o durată de șase săptămâni, în Marea Neagră și Marea Mediterană. La bordul velierului s-au aflat 86 de studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum și opt studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania și Turcia.

Nava-școală „Mircea” a plecat din portul militar Constanța pe data de 26 iunie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale de reprezentare în porturile Pireu (Grecia), Livorno (Italia), Toulon (Franța), Palermo (Italia) și Bodrum (Turcia), timp în care a parcurs peste 3.400 de mile marine.

Sub îndrumarea instructorilor, studenții români și străini și-au format deprinderi marinărești și au desfășurat activități complexe, precum brațarea vergilor, respectiv orientarea vergilor în funcție de direcția vântului și a navei sau lucrul în arboradă, lucrul la înălțime, pentru întinderea și strângerea velelor. De asemenea, studenții militari au executat servicii de cart pe navă, au luat parte la exerciții ample de vitalitate a navei și au învățat să utilizeze instalațiile și echipamentele de la bord.

Recomandare:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Șase motive bune pentru a-ți petrece vacanța în Mamaia Nord

mar aug. 6 , 2024
Mamaia Nord, cea mai nouă stațiune de pe litoral, are câteva atuuri. În aceste weekend-uri de vârf de sezon, gradul de ocupare este de 100%. Am întrebat-o pe Mirela Matichescu, manager al Organizației de Management Mamaia Nord, care sunt principalele motive pentru care turiștii ale această destinație. Iată-le pe primele […]

V-ar putea interesa și: