Nave rusești de război patrulează în apropierea platformelor de exploatare a gazelor naturale românești

De câteva zile, două nave rusești patrulează zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, în apropiere de platformele de exploatare a gazelor naturale Uranul și Ana, scrie Timpul.md.

Potrivit unor surse militare, prezența navelor a stârnit îngrijorarea companiei care deține platformele. În schimb, MApN transmite că situația nu este una nouă, de la începutul războiului din Ucraina fiind semnalată prezența contantă a navelor rusești în zonă, astfel că nu este vorba despre un pericol iminent.

Vineri, 10 iunie, a fost semnalată prezența a două nave rusești în imediata apropiere a platformelor Vega din Marea Neagră. Potrivit unor surse, compania a anunțat imediat MApN, pentru a se verifica motivul prezenței rușilor în zonă. Chiar dacă navele sunt în zona economică exclusivă a României, navigația nu poate fi restricționată.

Platformele maritime sunt la aproximativ 120 de km de țărm. Navele rusești „Vasily Bykov” și „Pavel Derzhavin” s-au apropiat până la 6 mile marine nord de platforma Uranus, după care au început să patruleze în zonă, perturbând traficul maritim în zona portului Sulina.

Reprezentanții MApN au precizat că prezența rușilor în zona economică exclusivă a României a fost semnalată de mai multe ori de la începerea războiului din Ucraina, chiar dacă navele rusești sunt interzise în porturile Românești. La acest moment, situația nu este de natură a genera îngrijorări suplimentare sau nevoia unei reacții ferme din partea României.

Forțele Navale Române au transmis și că spațiul naval (maritim și fluvial) a României este monitorizat, permanent, de navele militare și de structuri specializate ale Forțelor Navale Române, în colaborare cu alte instituții care fac parte din sistemul de Apărare, ordine publică și siguranță națională. Detalii în articolul de mai jos.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Gabriel Comănescu, GSP: „După 33 de ani, facem din nou istorie în Marea Neagră”

mie iun. 15 , 2022
Black Sea Oil & Gas SA („BSOG”) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus Dacia SRL („Gas Plus”), anunță începerea ȋn această după-amiază a producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”) şi introducerea primelor gaze în Sistemul […]

V-ar putea interesa și: