Neversea 2022 a avut peste 260.000 de participanți. Mai mulți decât toți turiștii care au vizitat județul Iași anul trecut

O cincime din turiștii care aleg Constanța o fac pentru Neversea. Ediția 2022, cea mai reușită de până acum

Cea de-a patra ediție Neversea a adunat peste 260.000 de oameni, care s-au bucurat în cele 4 zile și 4 nopți de festival de peste 150 de artiști naționali și internaționali de renume. Astfel, ediția din acest an stabilește un nou record, fiind ediția cu cel mai mare număr de participanți de până acum. Pe lângă numărul impresionant de fani ai festivalului, ediția 2022 a fost marcată și de emoția revederii dintre public și artiști, după 2 ani de pauză.

Numărul este impresionant, mai ales dacă ținem seama că, potrivit Institutului Național de Statistică, tot județul Constanța a avut, în anul 2021, un număr de 1.268.900 persoane. Așadar, cu 260.000 de participanți, Neversea înseamnă, practic, mai mult de o cincime din tot turismul din județul Constanța.

La Neversea 2022 au venit mai mulți turiști decât au ajuns, în 2021, în tot județul Iași (234.500) și mai mult de jumătate din câți a atras Cluj (403.000 persoane).

Duminică, ultima zi a Neversea a fost unică pentru cei peste 63.000 de participanți care au venit la malul Mării Negre din toate colțurile lumii să se bucure de cea de-a patra ediție a festivalului.

Cunoscutul rapper TYGA a stârnit zeci de mii de aplauze când a urcat pe mainstage și i-a impresionat pe fani atunci când a coborât de mai multe ori de pe scenă pentru a-i saluta și a da mâna cu ei. Înainte de încheierea show-ului, mai multe tinere au avut ocazia să urce cu el pe scenă și să danseze alături de el în fața mulțimii. Zeci de mii de fani au cântat în cor celebrul refren al piesei Ayy Macarena și nu numai.

Cu o energie incredibilă și însoțit de o trompetă, Timmy Trumpet a fost extrem de entuziasmat de fanii care au venit să îl vadă. Ca de fiecare dată, artistul a dansat pe scenă, a sărit de pe pupitru și a făcut un adevărat show.

La un moment dat, Timmy Trumpet a remixat legendara piesă Just the two of us, cântată de Bill Withers și Grover Washington Jr., și i-a anunțat pe fani că este proaspăt căsătorit și i-a invitat să danseze împreună. Soția sa Anette, de origine maghiară, a urcat apoi pe mainstage și a salutat mulțimea.

Artistul australian și-a încheiat show-ul cu o declarație de dragoste față de fanii festivalului. „Te iubesc, România’’.

Timmy Trumpet

Celebrul DJ duo Dimitri Vegas & Like Mike, aflați în top 5 în clasamentul Top 100 DJ realizat de revista DJ Mag, a încins publicul care a avut ocazia să trăiască unul dintre cele mai frumoase ,,Crowd Control”.

Tujamo a închis ediția Neversea din acest an cu un show live, fără un setlist prestabilit. A mărturisit că i-a fost dor de publicul Neversea și s-a ghidat după energia acestuia, pentru a pune muzică live.

Headlineri ai festivalului Neversea, Delia și trupa sa au cântat alături de public piese vechi și noi. Energia de festival a fost ridicată și de fetele de la NERVO care, timp de 15 minute, au urcat pe scenă alături de Alexandra Stan.  

Delia

ONE TRUE SINGER (RARESH, ADI, ERIKA, ISAC) au făcut parte din line-up-ul mainstage-ului Neversea în cea de-a patra și ultima zi a festivalului.

MII DE OAMENI S-AU BUCURAT ȘI DE SCENELE SECUNDARE ALE FESTIVALULUI –  THE ARK, DAYDREAMING, OASIS ȘI TEMPLE

Și în ultima zi de festival, scena The Ark a fost locul preferat de fanii hip-hop, rap, trap, dubstep sau breakbeat. Unul dintre cei mai așteptați artiști a fost rapper-ul român Oscar. Rapperul român Ian a fost artistul cu care publicul a cântat aproape toate piesele în cor. Culese din Cartier, Krewella și Dirtyphonics au urcat pe scena The Ark în ultima zi a festivalului Neversea.

Mahony a revenit la festivalul Neversea și a deschis scena Temple, pe care apoi au urcat Jamie Jones și Richy Ahmed, care au făcut show-uri incredibile și i-au purtat pe iubitorii de house, deep house, tech house și techno în călătorii muzicale unice.

La scena Oasis, Maya, Chris Hype, Sasha Lopez, Hiddn, Albwho, DJ Andi, Rosario Internullo, Korolova și Alex Kennon, artiștii invitați în ultima zi a festivalului Neversea, au creat, la rândul lor, mix-ul perfect de house, deep și tech house.

CELE MAI IMPRESIONANTE MOMENTE NEVERSEA

Prima zi de Neversea a venit cu Alesso, care a fost prezent pe mainstage chiar de ziua sa de naștere, 7 iulie, și a fost sărbătorit de zeci de mii de fani veniți din întreaga lume.

Unul dintre cei mai așteptați artiști la Neversea 2022, artistul american KSHMR a cucerit și de această dată publicul și a continuat tradiția de a include în show-ul său o piesă în limba română. De data aceasta a ales ,,Dragostea din Tei” de la O-zone.

@ct100.ro

Neversea 2022, ziua 4. In total au fost peste 260.000 de participanți

♬ original sound – CT100.ro

În a doua noapte de festival, DJ-ul și producătorul olandez Don Diablo s-a bucurat să revină pe scena principală de la malul Mării Negre. Maestrul future house a mixat piese clasice și producții din noul său album ,,Forever”. La final, artistul a pus o piesă nelansată încă ,,Baby” și a generat o energie incredibilă în public. Don Diablo a purtat pe umeri drapelul României, iar show-ul l-a încheiat cu declarația ,,Neversea, mi-a fost atât de dor de tine!”.

În a treia zi de Neversea, legendara trupă Black Eyed Peas a făcut senzație sâmbătă seară pe scena principală a festivalului Neversea. Will.i.am, solistul trupei, și-a mărturisit recunoștința pentru România și pentru faptul că țara noastră și-a deschis brațele pentru Ucraina.

Pe lângă muzică bună, fanii s-au distrat și cu diverse activități interactive din festival, sporturi pe apă și un hub de beauty unic Designers’ Nest, unde au fost prezenți designeri români, artiști de make-up și hairstyle.

Cea de-a patra ediție Neversea a adunat peste 260.000 de oameni, care s-au bucurat în cele 4 zile și 4 nopți de festival de peste 150 de artiști naționali și internaționali de renume. Danny Avila, Alesso, KSHMR, Ummet Ozcan, Tchami, Parov Stelar, ZHU, Don Diablo, Nicky Romero, Quintino, Black Eyed Peas, Tyga, Alan Walker, W&W, Timmy Trumpet, Dimitri Vegas&Like Mike, Nervo, Brennan Heart, Steve Aoki, Tujamo, Azteck, Madeon și B Jones sunt headlinerii care au făcut senzație pe The Island of Dreams.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Profesoara Ionela Duduță va fi condusă miercuri pe ultimul drum

lun iul. 11 , 2022
Ionela Duduță, lector universitar al Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța, s-a stins ieri din viață, după de săptămâni întregi în care s-a luptat să trăiască. Cei care doresc să ii aduca un ultim omagiu o pot face începând de astăzi, 11 iulie, dupa ora 18 la Cimitirul […]

V-ar putea interesa și: