Când primarul din Rotterdam l-a văzut pe cel din Constanța, cu șosete albastre cu buline gen semafor și șireturi ocru, și-o fi spus probabil că a ajuns în țara Vrăjitorului din Oz. Era totuși într-un oraș port european, care a votat de patru ori un personaj cel puțin inedit. Dacă ar fi ieșit îmbrăcat așa în Olanda, nu ar fi fost ales nici șef de scară, d-apoi primar. Constănțenii l-au ales însă pe R. Mazăre de mai multe ori să le administreze urbea.
Prea mult. Epoca papițoilor și a formelor fără fond trebuie să se încheie în Constanța. Am fost conduși prea mult timp de saltimbaci, de oameni fără valoare cărora partidul le-a oferit funcții (nu degeaba). Nu mă refer numai la fotoliul de primar, ci și la cele din instituții.
Constanța are nevoie de profesioniști. Un primar nu trebuie să arate ca scăpat de la circ, ci trebuie să dea dovadă de seriozitate, începând de la îmbrăcăminte până la atitudine. Șefii de deconcentrate nu trebuie numiți politic (asta este cea mai mari hibă a administrației românești, spune recent ambasadorul Olandei), ci pe bază de competențe manageriale. Dacă ne uităm puțin cu atenție, o să observăm în majoritate persoane nepotrivite pe locuri unde nu au habar ce se întâmplă.
Din păcate, populismul vinde, circul atrage. Așa se explică și lunga ”domnie” a lui R. Mazăre. A apărut ca un alt fel de politician, pe un sentiment cronic de lipsă de încredere în partide și în reprezentanții acestora. Pentru astfel de personaje, cea mai ușoară cale de a ajunge în top este o combinație de gălăgie, de poleială, de etalare a nonconformismului. Uitați-vă ce se întâmplă acum în SUA, unde un clovn, Donald Trump, vrea să devină președinte și are și ceva susținere populară.
În teorie sună bine: un om serios, un profesionist dedicat orașului este soluția cea mai bună pentru a fii viitorul primar al oricărui oraș, mai ales al Constanței, care, după 15 ani, are nevoie cu atât mai mult de o altfel de viziune. În practică este mai greu.
Unde îl găsim? Cine este?
Dumitru Badragan, categoric. Este singurul candidat care intruneste calitatile unui primar capabil sa repare dezastrul sobolanilor din partidele penale.
nu ma reprezina nimeni. nici unu’ sintre candidati nu e nascut in ct. n-avem nevoie de venetici 😛
Un om serios, profesionist… suna bine. Dar unde este acel om? De fiecare data cand ma uit la televizor sau pe internet vad numai mascarici. Oamenii integrii, care chiar pot face ceva pentru acest oras nu sunt oameni inscrisi in vreun partid, ci oameni de pe strada, oameni care cunosc grijile cetateanului de rand. Si nu in ultmul rand sa votam un om care ne va scapa de tiganii adunati in cartierul Henri Coanda, acel cartier cu infractionalitate sporita care aduce rusine Constantei.
Trebuie cautat un lider din afara politicului. Un om cinstit si priceput care are in spate o cariera nepatata si cu realizari concrete. Un om pentru care salariul de primar, onoarea aferenta functiei si posibilitatea de a ramane in istoria Constantei sunt motive suficiente pentru a se dedica acestei misiuni, pe cat de grea, pe atat de nobila.