La o zi după accidentul tragic de pe DN 39, în care două fete au fost omorâte de un șofer care conducea drogat, polițiștii au depistat, pe același drum, alți șoferi care conducea sub influența stupefiantelor sau a alcoolului.
Astfel, la data de 19 spre 20 august, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe D.N. 39, în stațiunile Vama Veche și 2 Mai.
Acțiunea a avut drept scop prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 3.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.”, au anunțat reprezentanții IPJ Constanța.
De pildă, la data de 20 august, în jurul orei 00.55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Plajei, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tot pe 20 august, în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Falezei, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină. În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.
La data de 19 august, în jurul orei 10.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, șoferilor le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 213/2023, intrată în vigoare în luna iulie a.c., potrivit cărora conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.