Constantin-Daniel Cadariu a avut, sâmbătă, o întâlnire cu hotelierii de pe litoral la Prefectura Constanţa pentru a afla care sunt problemele cu care aceştia se confruntă. Preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a ridicat în cadrul acestei întâlniri situaţia plajelor.
„Plaja nu este a noastră, nici a dumneavoastră, este a poporului român, fiecare cetăţean are dreptul să vină şi să se aşeze cu cearşaful unde doreşte. Noi, cei din Horeca, nu facem decât servicii, să le acordăm un şezlong gratuit. Nu încasăm absolut nimic din plaja pe care o avem în chirie şi pe care o plătim la termene. Uitaţi-vă ce se întâmplă, la Mamaia nu ştim ce vom face, la Eforie Sud se lucrează, nu ştim când va fi gata. Dincolo, la Neptun-Olimp nu au început încă. (…) Nu există turist care îşi face o rezervare să nu întrebe de plajă. Ei vin pentru plaje, nu vin nici pentru cluburile de noapte, nu vin nici pentru altceva. E o anumită categorie de turişti care frecventează cluburile de noapte, dar noi nu ne bazăm pe ei pentru că nu îşi fac rezervări la hoteluri”, a afirmat Nicolae Bucovală.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat că o să vadă ce poate face pentru a rezolva anumite aspecte în legătură cu această situaţie.
„Nu pot să îmi iau un angajament cum că aş putea avea succes eu acum după 30 de ani de la Revoluţie pentru modificarea legislativă ca aceste plaje să treacă la autorităţile locale. Trebuie să fiu realist. În schimb, trebuie să vedem ce anume putem face pentru a rezolva anumite aspecte în ceea ce înseamnă gestionarea lor. Am discutat înainte de a începe această vizită cu domnul prefect şi alţi colegi despre problematica care este în momentul de faţă la Mamaia vizavi de această investiţie care a fost finalizată, despre problemele întâmpinate în cursul anului trecut şi despre eventuale soluţii pentru sezonul de anul acesta. Dar decizia principală este la Ministerul Mediului, asta nu înseamnă neapărat că mă scutur de problematică”, a explicat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.
El a menţionat că doreşte să aibă o întâlnire cu ministrul Mediului, Tancszos Barna pentru identificarea unei soluţii.
„Voi încerca în cursul săptămânii viitoare, cel târziu în a doua săptămână să am întâlnire cu domnul Tancszos Barna, ministrul Mediului pentru a ridica în primul rând problema şi apoi să vedem dacă se poate identifica o soluţie. Am înţeles din discuţiile cu colegii din minister că avem şi noi acolo o implicare vizavi de anumite acreditări, autorizări, dar pentru că proprietarii în fapt, administratorii în fapt sunt cei de la Apele Române trebuie să avem discuţii comune cu cei de la Ministerul Mediului să vedem dacă este posibil să existe o soluţie cumva de urgenţă pentru acest sezon. Mai mult de atât, în momentul de faţă nu mă pot angaja”, a transmis Constantin-Daniel Cadariu.
Hotelierii sunt nemulţumiţi de faptul că licitaţiile pentru încheierea sectoarelor de plajă se fac în preajma debutului sezonului estival şi ar dori ca acestea să aibă loc cu mai multe luni înainte, dar şi de faptul că după lărgirea plajei din Mamaia, în 2021, operatorii au primit zonele concesionate, dar nu au avut acces la noile suprafeţe. Acestea au fost accesibile însă turiştilor. Ministrul Mediului anunţase anul trecut organizarea unui concurs internaţional de proiecte pentru amenajarea noii suprafeţe de plajă din Mamaia.
De asemenea, în Eforie Sud se desfăşoară un proiect de lărgire a plajei.
Vă recomandăm și:
Minciuna ! Plaja nu mai este a poporului (domeniul public) ,este a gangsterilor care o cumpara cum vor muschii lor ! Care Constitutie ,ei n-au treaba cu ea …..