Nicuşor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat vineri de Tribunalul Constanţa la opt ani de închisoare și la plata unor prejudicii, alături de alte două persoane, de peste 18 milioane lei.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi Cristian Zgabercea, fostul producător al TVR, la patru ani şi opt luni de închisoare.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Nicuşor Constantinescu a fost condamnat pentru abuz în serviciu în formă continută, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Instanţa a decis achitarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa pentru mai multe infracţiuni. Cristian Zgabercea, fost producător general al Televiziunii Române, a fost condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu şi evaziune fiscală, faptele fiind comise în perioada în care era consilier al lui Nicuşor Constantinescu.
O altă persoană judecată în acest dosar, Carmen Florentina Oproiu, fostă angajată a Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. Marcel Părău Brîncoveanu, reprezentantul Fundaţiei Thalia, a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală, Fundaţia Thalia a primit o amendă penală de 5.000 de lei pentru complicitate la evaziune fiscală, iar Fundaţia Fantasio, o amendă penală de 7.000 de lei şi pedeapsa complementară dizolvării persoanei juridice.
Tribunalul Constanţa a mai decis ca Nicuşor Constantinescu să achite părţii civile Felicia Tăicuţu, fost director economic al Consiliului Judeţean Constanţa, suma de 1.392 de lei daune materiale şi 10.000 de euro daune civilă.
Totodată, Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea şi Carmen Florentina Oproiu au fost obligaţi să achite în solidar către judeţul Constanţa peste 18 milioane de lei, reprezentând despăgubiri civile, iar Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio, Fundaţia Thalia şi Marcel Părău Brîncoveanu trebuie să achite în solidar către ANAF suma de 152.180 de lei.
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Procurorii DNA l-au acuzat pe Nicuşor Constantinescu că la data de 8 ianuarie 2015, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a emis o dispoziţie prin care a lăsat-o fără atribuţii pe Felicia Tăicuţu, director în cadrul CJ, provocându-i o pagubă prin diminuarea salariului şi afectându-i interesele legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs.
De asemenea, el mai este judecat în acest dosar şi pentru că a făcut plăţi nelegale din fonduri publice către asociaţii, fundaţii sau cluburi sportive, prejudiciul produs fiind de peste opt milioane de euro.
Nicuşor Constantinescu execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 – 2013.