Noapte de Festival la Constanța, cu artiști renumiți, spectacol pirotehnic și piromuzical, show-uri laser

Sâmbătă, 31 decembrie, începând cu ora 21:00, Piața Ovidiu va deveni centrul distracției. Alexandra Stan, Dirty Nano, Pascal Junior și Robert Georgescu & White sunt cei care vor urca pe scenă și vor crea un spectacol electrizant.

Concertele vor fi însoțite de un show inedit de lasere, iar la miezul nopții ne vom bucura de spectaculoasele focuri de artificii, care vor fi lansate de pe Digul Farului Verde din Portul Turistic Tomis. Mai mult, efectele pirotehnice vor fi sincronizate cu o coloană sonoră special aleasă pentru eveniment.
Pentru cei care doresc să petreacă noaptea dintre ani în Piața Ovidiu, programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit.

Ca măsură de siguranță, în zona de acces în perimetrul de desfășurare a evenimentului se vor organiza controale ale participanților pentru evitarea pătrunderii cu obiecte pirotehnice interzise, recipiente de sticlă, băuturi alcoolice, arme sau obiecte contondente.

Liniile 44, 51, 48, 101 și 102 vor circula în program 21:00 – 02:00, având cap de linie Poarta 1. Intervalul de timp dintre două curse va fi de 30 de minute pentru autobuzele de pe liniile 44, 48, 101 și 42 și de 25 de minute pentru linia 51.
Cap de linie pentru 101 va fi intersecția străzii Cumpenei cu bulevardul Aurel Vlaicu.
Suplimentar, va circula și linia 5-40 pe traseul normal, având un interval de 30 de minute între două curse, tot în programul 21:00 – 02:00.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Guvernul nu va mai compensa prețul la carburanți de la 1 ianuarie 2023

mie dec. 28 , 2022
Șoferii care vor alimenta cu combustibil mașinile începând cu 1 ianuarie 2023 nu vor mai primi compensația de 50 de bani pe litru, a anunțat miercuri premierul Nicolae Ciucă. Acesta a precizat că este doar o măsură de suspendare, guvernul fiind pregătit să o aplice din nou dacă preţurile depăşesc […]

V-ar putea interesa și: