Într-o noapte de joi spre vineri, la ora 00.00, bubuiturile unui foc de artificii erau auzite din mai multe cartiere ale municipiului Constanța: Inel 2, Compozitorilor, Casa de Cultură, probabil Medeea. Cartiere în care noapte dorm zeci de mii de persoane.
Înainte și după artificii, aceștia au ascultat, fie că voiau, fie că nu, mai multe tipuri de muzică. Cel mai tare s-a auzit Tzancă Uraganu, care făcea un show live. Au mai cântat însă Julia Chelaru, Ionuț Galani și cel puțin încă o trupă de maneliști pe care nu am recunoscut.
Tot spectacolul de mai sus a avut loc la Arena Garden, un spațiu în care se organizează evenimente de vreo doi ani.
Cei de acolo au postat pe pagina lor de Instagram și mai multe clipuri din timpul evenimentului. Așa și-au putut da seama toți constănțenii că a fost vorba despre un majorat. Majoratul lui Mihai. Dacă te uitai puțin la clipuri, observai că unul dintre cântăreți lăuda faptul că apartamentele din Opera Residence s-au vândut foarte repede. Și că altul rostește un nume de familie: Ivan, dar și o dedicație: „Pentru Mihai și tatăl lui, Vasile”.
Opera Residence SRL, o firmă care construiește blocuri, are ca acționari două firme: VDT Construct SRL și Holiday Beach SRL. VDT Construct are ca asociat unic și administrator pe Ivan Vasilică. E ușor de aflat astfel cine a organizat petrecerea.
Mai jos aveți câteva imagini postate pe Instagram de către Arena Garden de la petrecere (sunt editate de noi).
Poliția: opt amenzi și sesizare pentru suspendarea activității
Mulți dintre constănțeni nu au apreciat însă faptul că au fost nevoiți să asculte Tzancă Uraganu în miez de noapte. Ba mai mult, au sunat la poliție, pentru că au fost deranjați de zgomot și pentru că știau că au legea de partea lor. Legea care spune că, după ora 22.00, trebuie păstrată liniștea.
Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța ne-a comunicat că a primit mai multe reclamații și a dat nu mai puțin de 8 amenzi. Mai mult, a cerut suspendarea activității Arena Garden.
„La data de 5 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați, prin mai multe apeluri, cu privire la faptul că pe strada Interioară se difuzează muzică la intensitate ridicată. Polițiștii deplasați la fața locului au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.500 de lei. Totodată, urmează a fi sesizate autoritățile competente în vederea luării măsurilor legale privind suspendarea activității în locația respectivă.”, a transmis IPJ Constanța.
Din informații pe care le-am obținut pe surse, amenzile au fost primite de două persoane fizice, iar instituția care poate suspenda activitatea în locația respectivă est Primăria Constanța.
Reclamații și la Poliția Locală
Constănțenii au sunat și la Poliția Locală.
„Au fost efectuate patru apeluri către dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța. La fața locului s-a prezentat un echipaj cu atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice, care a aplicat prevederile Legii nr. 61/1991 referitoare la tulburarea liniștii locatarilor prin utilizarea de aparatură muzicală la intensitate ridicată în intervalul orar 22:00 – 08:00. Polițiștii locali au acționat în limita competenței conferite de lege. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a constatat că evenimentul deținea aviz de desfășurare.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.
Am solicitat în mod expres să ni se comunice care a fost cuantumul amenzilor, dar nu am reușit să aflăm.
În ciuda celor 12 sancțiuni și a faptului că după ora 22.00 legea nu îți mai permite să faci zgomot, petrecerea a continuat până spre ora 02.30.
Petrecerea a continuat
Poliția nu a reușit să pună capăt petrecerii, iar amenzile de 16.500 de lei (se poate plăti jumătate din sumă în 15 zile) cu siguranță că nu au speriat un om de afaceri care face milioane de lei profit și care își permite să organizeze o petrecere cu Tzancă Uraganul și alți cântăreți. O petrecere în care, așa cum se vede în imagini, o singură persoană i-a dat manelistului, pentru o dedicație, 1.000 de lei și 500 de euro.
VDT Construct a avut în 2023 o cifră de afaceri de 43.551.055 lei, un profit de 486.880 lei, datorii totale de 45.726.466 lei și o medie de 17 angajați. Anul acesta a vândut marfă mai multor instituții de stat, printre care se numără Compania Națională Adminsitrația Porturilor Maritime, Ministerului Apărării (în speță Academiei Mircea cel Bătrân), Școlii nr. 39 Nicolae Tonitza din municipiul Constanța.
Potrivit Termene.ro, firmele lui Ivan Vasilică au avut în ultimii 5 ani o cifră de afaceri de peste 302 milioane lei și un profit net de peste 34 milioane lei.
Recomandare:
Cum se aplică legea de care vorbiți în cazul mașinilor de gunoi aparținând Polaris ? Acestea apar să ridice gunoiul după ora 22, iar zgomotul facut echivalează cu un scurt concert rock.
Primăria a decis asta, nu Polaris. Așa a considerat că e bine.