- Performanță etalon: Noul Range Rover Sport SV combină luxul sportiv cu tehnologii inovative menite să sporească performanța
- Ținută de drum perfectă: ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, suspensie pneumatică 6D Dynamics cu sistem hidraulic interconectat și controlul stabilității în viraje, pentru a menține o poziție neschimbată în condiții extreme de accelerare, frânare și în viraje
- Performanță de top: Cel mai puternic Range Rover din istorie cu motor V8, Twin Turbo de 635CP și sistem mild-hybrid, care îl poate propulsa până la 290km/h, atinge 0 -100km/h în doar 3,6 secunde1 grație noului mod SV cu dinamică optimizată
- Accent pe greutatea redusă: În PREMIERĂ MONDIALĂ, opțiunea de jante din fibră de carbon cu diametru de 23 de inch care contribuie la reducerea greutății totale cu 76kg1, minimizând masa nesuspendată, îmbunătățind manevrabilitatea, accelerația și confortul excepțional la rulare
- Putere de frânare excelentă: PRIMUL MODEL RANGE ROVER cu sistem carbon ceramic de frânare Brembo, cu greutate redusă și foarte puternic, cu etriere SV cu opt pistoane unice, pentru o performanță de frânare remarcabilă
- Design impunător: La exterior, caroseria este aerodinamică, cu partea frontală și panourile laterale inferioare reprofilate, capotă din fibră de carbon și patru țevi de eșapament cu finisaj de carbon. Interiorul este specific SV, axat pe performanță
- Confort și bunăstare: PRIMUL MODEL RANGE ROVER prevăzut cu scaunele denumite Body&Soul datorită tehnologiei audio senzoriale de ultimă generație, ce permite clienților să simtă sunetul și să se bucure din plin de o stare de bine.
- Exclusivitate la cel mai înalt nivel: În primul an de producție, noul Range Rover Sport SV va fi disponibil pentru comandă numai clienților pe bază de invitație, în ediție limitată SV EDITION ONE
- Noutăți pentru 2024: Performanța de top SV ajunge la nivelul următor prin actualizări la nivelul întregii game Range Rover Sport, ce include noua motorizare PHEV de 550CP și cel mai recent sistem de infotainment Pivi Pro4.
- Fiți mereu la curent cu noutățile: Vizitați www.landrover.ro pentru mai multe informații despre gama Range Rover Sport, inclusiv SV EDITION ONE
Noul Range Rover Sport SV este cel mai puternic și mai dinamic Range Rover Sport de până acum, îmbinând performanța de top și dinamismul cu capabilitățile, rafinamentul și designul inegalabil Range Rover. Printre tehnologiile sale inovatoare menite să îmbunătățească performanțele, se numără cel mai avansat sistem de suspensie din clasa sa7 și un sistem audio senzorial cu beneficii pentru bunăstarea pasagerilor.
Printre trăsăturile noului Range Rover Sport SV se numără design-ul aerodinamic exclusiv, care îi conferă o ținută impunătoare, iar materialele funcționale, cu greutate redusă îi consolidează performanțele.
Propulsat de noul motor V8 de 4.4 litri, Twin-Turbo, MHEV, 635CP și un cuplu de 750Nm2 – cu 60CP și 50Nm mai mult decât motorul V8 Supercharged de 5.0 litri al generației anterioare, noul Range Rover Sport SV este capabil să accelereze de la 0 la 100km/h în doar 3,6 secunde1 și să atingă o viteză maximă de 290km/h. De asemenea, emisiile de CO2 sunt cu 15% mai mici decât cele ale motorului V8 de 575CP de pe modelul anterior.
Această performanță remarcabilă este posibilă datorită unui ansamblu de elemente atent selecționate care permit, per total, o economie de greutate de până la 76kg1, cum ar fi: prima versiune din lume de jante din fibră de carbon de 23 de inch pe o mașină de serie, sistem de frânare carbon ceramic (opțiune disponibilă pentru prima dată pe un model Range Rover) și îmbunătățiri standard din punct de vedere aerodinamic, inclusiv o capotă din fibră de carbon.
Noul Range Rover Sport SV, un adevărat simbol al filosofiei Range Rover ce îmbină luxul modern și rafinamentul va fi, pentru început, rezervat unui grup exclusivist de clienți, modelul SV EDITION ONEbeneficiind de dotări, culori și finisaje unice. Fiecare autovehicul Range Rover Sport SV EDITION ONE iese în evidență printr-o personalizare exclusivistă de la bară față, consola centrală și praguri, până la luminile de proximitate. Fiecărui Range Rover Sport SV EDITION ONE îi este deja alocat un client Range Rover.
Geraldine Ingham, Director General al Range Rover, a declarat: „Noul Range Rover Sport SV este un simbol al filosofiei Range Rover, nu doar prin prisma transformărilor îndrăznețe față de modelul anterior Range Rover Sport SVR, ci și prin abordarea personalizată pe care o adoptăm pentru cei mai exigenți clienți ai noștri.„
DINAMICĂ REVOLUȚIONARĂ
Sistemul de suspensie 6D Dynamics al noului Range Rover Sport SV este cel mai complex din clasa sa7, debutând în premieră mondială cu o combinație de amortizoare hidraulice interconectate, arcuri pneumatice reglabile pe înălțime și control al tangajului. Acest sistem revoluționar semi-activ, care înlocuiește barele antiruliu convenționale, reduce drastic tangajul și oscilațiile pentru a menține stabilitatea, reducând în același timp greutatea, îmbunătățind aderența și sporind confortul și rafinamentul.
Cu o înălțime mai mică, de la 10 până la 25mm față de alte modele Range Rover Sport, în funcție de modul de rulare selectat, suspensia 6D Dynamics a noului Range Rover Sport SV funcționează perfect ajutată de o suită de sisteme avansate de șasiu și suspensie. Reglajele unice, adaptate pentru SV sunt implementate pe sistemul de tracțiune integrală inteligentă, sistemul de direcție integrală, vectorizarea cuplului prin frânare, sistemul dinamic configurabil și sistemul de blocare automată a diferențialului pentru o experiență de condus mai precisă, asemănătoare cu cea a unei mașini sport – în special cu noul mod SV, care poate fi ales de șofer.
Nick Collins, director executiv al JLR pentru Programe de vehicule, a declarat: „Noul Range Rover Sport SV îmbină în mod optim performanța de top, design-ul atractiv și rafinamentul de neegalat. Este o completare firească adusă gamei Range Rover Sport demonstrând astfel expertiza de clasă mondială a specialiștilor noștri.”
Noul Range Rover Sport SV are componente ale șasiului special dezvoltate, inclusiv un nou subcadru spate, noi brațe de suspensie, precum și o geometrie revizuită. Noua servodirecție asistată electric are cel mai rapid raport de transmitere față de toate modelele Range Rover de până acum, pentru o manevrabilitate îmbunătățită și un plus de fiabilitate.
Este pentru prima dată când un model Range Rover este echipat cu anvelope spate cu lățimea secțiunii de 305mm, cu 20mm mai late decât anvelopele față, cu lățimea secțiunii de 285mm. Această dispunere standard, cu anvelope Michelin Pilot Sport All Season 4 permite o configuraţie dinamică orientată spre puntea spate, îmbunătățind aderența, stabilitatea și tracțiunea.
Ca dovadă a tuturor acestor tehnologii combinate, noul model Range Rover Sport SV poate avea o forță de accelerare laterală de peste 1,1G fiind echipat cu anvelope all-season, mai exact cu 22% mai mult față de generația anterioară Range Rover Sport SVR echipat cu anvelope de vară și comparabil cu mașinile sport de curse.
Fiecare nou model Range Rover Sport SV dispune de un sistem de frânare de înaltă performanță special conceput pentru un plus de dinamism în timpul rulării, clienții având posibilitatea de a alege între sistemul de frânare standard Dual-Cast din metale diferite și cel opțional, Carbon Ceramic.
Sistemul de frânare Carbon Ceramic (CCB), disponibil pentru prima dată pe un model Range Rover, oferă performanțe de frânare de ultimă generație, cu rezistență îmbunătățită la temperaturi ridicate, o durată de folosire mai îndelungată și o reducere a greutății totale neportante cu 34kg față de discurile de frână Dual-Cast din fier îmbunătățite, montate standard pe noul Range Rover Sport SV. Prin reducerea masei din fiecare punct al mașinii crește manevrabilitatea, capacitatea de accelerare și calitatea rulării.
Indiferent de tehnologia de frânare selectată, etrierele față unice, Brembo Octyma, cu opt pistoane sunt cele mai mari din istorie montate vreodată pe un Range Rover. Dezvoltate exclusiv pentru noul Range Rover Sport SV și adaptate pentru a completa designul minimalist Range Rover Sport SV, etrierele prezintă o dispunere unică a pistoanelor în formă de cruce pentru a maximiza eficiența frânării. Culorile exclusive ale etrierelor pot fi personalizate în culorile: galben, roșu, bronz carbon și negru.
Pentru o greutate redusă, clienții noului model Range Rover Sport SV pot alege primele jante ultraușoare din fibră de carbon de 23 de inch montate pe autovehicule de serie. Disponibile opțional, aceste jante inovatoare cu cinci spițe reduc greutatea cu aproape 9kg pentru fiecare punct al vehiculului – un total de 35,6kg – față de jantele convenționale din aliaj turnat de 23 de inch, îmbunătățind astfel performanța, manevrabilitatea și ținuta de drum. Deși sunt incredibil de ușoare, acestea sunt proiectate și testate conform celor mai stricte standarde de durabilitate.
Pentru a beneficia la maximum de avantajele oferite de hardware-ul dinamic îmbunătățit al noului Range Rover Sport SV, șoferii au la dispoziție un nou buton SV Mode amplasat pe volan pentru un plus de sportivitate. Dincolo de modul Dynamic consacrat al Range Rover Sport, SV Mode optimizează direcția, cutia de viteze automată cu opt trepte, răspunsul accelerației, intensitatea zgomotului evacuării și suspensia 6D Dynamics – inclusiv reglarea înălțimii de rulare cu încă 15mm – pentru a oferi cea mai intensă senzație posibilă în timpul condusului. Modul SV permite, de asemenea, activarea programului de control al stabilității TracDSC, adaptat condițiilor de circuit, pentru ca șoferii să exploreze cu mai multă libertate echilibrul dintre stabilitatea și dinamismul noului Range Rover Sport SV.
DESIGN IMPUNĂTOR
În ceea ce privește exteriorul noului Range Rover Sport SV cu design de înaltă performanță, se pot remarca partea frontală – optimizată din punct de vedere aerodinamic, panourile laterale inferioare reconfigurate ale caroseriei, iar ca punct de atracție al aspectului posterior, cele patru țevi de eșapament funcționale cu terminații din fibră de carbon. Elemente de detaliu din fibră de carbon pot fi regăsite pe inscripția Range Rover, pe elementele bării față, pe rama grilei față, pe gurile de aerisire de pe capotă și cele laterale, toate acestea fiind completate de finisajul capotei față.3
Prof. Gerry McGovern OBE, Director de creație al JLR, a declarat: „Cu un design rafinat și minimalist, noului model Range Rover Sport îi sunt accentuate proporțiile impresionante și caracterul sportiv.”
În interiorul habitaclului este asemănător unui cockpit, având scaune SV Performance cu spătar exclusiv din fibră de carbon satinată cu tetiere integrate, suport lateral mai confortabil și LED-uri pentru iluminarea logo-ului. Pentru interior există și varianta Ultrafabrics™ PU, dintr-un material textil ușor, fără cusături, „3D Knit to form”. Padelele de schimbare a treptelor de viteză cu margini translucide iluminate, lansate în premieră mondială sunt amplasate în spatele volanului – acum cu o prindere mai confortabilă pentru degetul mare, în timp ce materialul ceramic de culoare neagră a schimbătorului de viteze de pe consolă oferă o senzație rece la atingere.
IMERSIUNE SENZORIALĂ
Pentru o conexiune mai puternică și o experiență audio elevată, multidimensională, noul Range Rover Sport SV introduce sistemul Body and Soul Seat (BASS) care le permite pasagerilor de pe locurile din față să simtă mai bine sunetul. Acesta este primul vehicul de serie care încorporează un sistem audio tactil realizat de liderul industriei SUBPAC™ – tehnologie utilizată de cei mai buni artiști și compozitori din lume.
Integrând software-ul de optimizare SUBPAC™ AI și senzorii poziționați pe spătarele scaunelor din față, sistemul Body and Soul Seat analizează în timp real conținutul media, generând vibrații audio de înaltă fidelitate pentru a crea cel mai captivant sistem audio dintr-o mașină. Acest sistem funcționează în combinație cu sistemul audio Meridian Signature cu 29 de difuzoare și putere de 1430W.
Dincolo de imersiunea muzicală, programele de wellness ale sistemului Body and Soul Seat disponibile în noul Ranger Rover Sport SV pot ajuta la îmbunătățirea bunăstării mentale și fiziologice a pasagerilor din față, influențând fluctuațiile ritmului cardiac (HRV) – variația în timp între fiecare bătaie a inimii. O valoare ridicată a HRV indică un nivel mai scăzut de stres și relaxare.
Concepute în colaborare cu Centrul Național de Proiectare în Transporturi și Școala de Media și Artele Spectacolului din cardul Universității Coventry, cele șase piese special dezvoltate – Poise (echilibru), Soothe (liniște), Serene (seninătate), Cool (răcoare), Tonic (energie) și Glow (strălucire) – ar putea influența frecvența cardiacă a pasagerilor, conform studiilor efectuate, contribuind fie la reducerea anxietății, fie la îmbunătățirea răspunsului cognitiv.
LANSAREA SV ADUCE ÎMBUNĂTĂȚIRI ALE GAMEI RANGE ROVER SPORT
Pe lângă introducerea noului Range Rover sport SV, gama a demarat o serie de actualizări, dintre care putem aminti un motor PHEV cu putere crescută și autonomie extinsă și cel mai nou sistem de infotainment Pivi Pro4.
Cu noul model P550e și propulsor electric avansat, performanța și eficiența sunt îmbunătățite, înlocuind astfel P510e și oferind o autonomie EV de până la 121km pentru călătorii mai rapide și mai relaxante5, precum și emisii de CO2 de la 15g/km5.
Noul hibrid electric P550e, cu noua sa configurație de transmisie, se alătură gamei extinse de sisteme de propulsie a modelului Range Rover Sport. Combinat cu motorul pe benzină Ingenium de 3.0 litri cu șase cilindri, hibridul electric are o putere totală de 550CP și cuplu de 800Nm.
Motorul electric și transmisia îmbunătățite fac hibridul electric mai rapid ca niciodată, reducând timpul necesar pentru a atinge 100 km/h cu 5.0 secunde folosind putere pur electrică. Utilizând ambele surse de energie, P550e poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4.9 secunde, comparativ cu 5.4 secunde, cum înregistra anterior.
În plus, motorizarea P530 V8 integrează pentru prima dată tehnologia MHEV. Acesta sporește eficiența prin colectarea energiei pierdute de obicei la decelerare și frânare, redistribuind energia pentru a ajuta la accelerare, oferind în același timp un răspuns mai rapid. Împreună cu celelalte avantaje ale acestui sistem, cum ar fi operarea mai lină a sistemului start/stop, aceste atribute oferă o îmbunătățire a emisiilor de CO2.
Interiorul minimalist și luxos al modelului Range Rover Sport a fost, de asemenea, îmbogățit cu noi tehnologii intuitive. Combinând conectivitatea fără efort și cel mai recent ecran tactil, sistemul de infotainment Pivi Pro4 oferă control intuitiv al tuturor funcțiilor vehiculului prin intermediul ecranului din sticlă flotant și elegant, de 13.1 inch.
Noile comenzi situate pe lateralele ecranului permit operarea prin glisare pentru reglarea volumului și controlul climatizării, sunt ușor de folosit și facilitează operarea imediată și directă a funcțiilor cheie, indiferent de afișajul ecranului, aproximativ 80% dintre sarcini putând fi efectuate cu doar două atingeri ale ecranului de start. Feedback-ul haptic oferă un nivel suplimentar de interacțiune cu utilizatorul.
Datorită sistemului de operare avansat Over The Air, vehiculul Range Rover Sport va fi întotdeauna actualizat la zi, descărcând automat cel mai recent software disponibil.
Noua tehnologie Country Road Assist este prezentă în exclusivitate pe modelul Range Rover Sport pentru a spori confortul pasagerilor și pentru a reduce efortul șoferului atunci când folosește Adaptive Cruise Control. Sistemul inteligent utilizează navigația pentru a ajusta viteza țintă, ținând cont de virajele de pe drum și de modificările limitei de viteză, accelerând sau frânând fără efort.
REFERINȚE
1Când este echipat cu toate opțiunile cu greutate redusă, comparativ cu Range Rover Sport P530 cu cea mai apropiată specificație echivalentă
2Putere combinată de 2800Nm a motorului/MHEV atunci când se utilizează Dynamic Launch Mode. Certificare cuplu 750Nm
3Doar vehicule cu vopsea lucioasă
4Caracteristicile și opțiunile Pivi Pro, precum și disponibilitatea acestora depind de piață – verificați cu distribuitorul dumneavoastră local pentru a afla disponibilitatea pe piață și condițiile complete. Unele caracteristici necesită un anumit sim, precum și un contract de date adecvat, ceea ce va necesita un abonament suplimentar după termenul inițial recomandat de către distribuitorul dumneavoastră. Conectivitatea mobilă nu poate fi garantată în toate locațiile.
5Cifrele furnizate sunt rezultatul testelor oficiale efectuate de producător în conformitate cu legislația WLTP a UE, derivate cu o baterie complet încărcată. Numai în scop comparativ. Cifrele reale pot fi diferite. Cifrele privind emisiile de CO2, economia de combustibil, consumul de energie și autonomia pot varia în funcție de factori precum stilul de condus, condițiile de mediu, bagajul, echiparea roților, accesoriile montate, traseul real și starea bateriei. Cifrele prezentate se referă la piețele europene EU6. Toate cifrele privind emisiile, consumul de combustibil și autonomia doar pentru EV sunt date în format EU WLTP (TEL) combinat.
7Măsurat în raport cu o categorie restrânsă de concurenți, în data de 31 mai 2023
Informații suplimentare
Website: www.landrover.ro
Media website: www.media.landrover.com
Canale de comunicare:
TikTok: https://www.tiktok.com/@rangerover
Facebook: https://www.facebook.com/LandRoverRomania
Instagram: https://www.instagram.com/landroverromania/
Exclusiv Auto este dealer autorizat Land Rover in Constanta
Str Intrarea Mangaliei nr 78A
Tel: 0241.54.54.77
Email: vanzari.jlr@exclusivauto.ro
Un comentariu la “Noul RANGE ROVER SPORT SV: un etalon al luxului modern și al performanței”