La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi condus un autoturism, pe strada Amurgului din comuna Valu lui Traian și ar fi lovit gardul unui imobil, după care ar fi părăsit locul faptei.
Polițiștii delasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au identificat autoturismul, care prezenta avarii.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că vehiculul aparține unui bărbat, de 31 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.